INS: Afacerile în comerţul cu ridicata au crescut cu 4,7% în luna mai

Economica.net
17 07. 2020
magazin_675748493_25633400

Datele INS arată că cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 4,7%, datorită creşterii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+18,0%), comerţul cu ridicata nespecializat (+15,1%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+14,5%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (+11,7%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+10,2%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,4%).

Scăderi s-au înregistrat în comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-25,4%) şi în comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-5,3%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut cu 0,6%.

Potrivit INS, la nivel comparativ mai 2020 faţă de mai 2019, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 9,1% ca urmare a scăderii cifrei de afaceri din: comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (-16,0%), activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-15,8%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-11,9%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-9,8%), comerţul cu ridicata nespecializat (-7,1%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-4,8%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-3,3%). Comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii a crescut cu 1,8%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2020, comparativ cu luna mai 2019, în termeni nominali, a scăzut pe ansamblu cu 8,0%.

Datele oficiale relevă, totodată, că în primele cinci luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului anterior, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în termeni nominali, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 4,2%, datorită creşterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+31,4%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+12,3%), comerţului cu ridicata nespecializat (+5,1%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+4,2%) şi comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+2,6%). Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-13,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-2,2%) şi comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (-0,7%).

În ianuarie – mai 2020, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 2,0%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.