Aproape 20 milioane de mc de lemn au fost recoltați în 2021, cu 1,7% peste nivelul din 2020

Cantitatea de lemn recoltată anul trecut a fost de 19,994 milioane metri cubi (volum brut) de lemn, cu 342.000 mc mai mare comparativ cu cea din 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
AGERPRES - Dum, 31 iul. 2022, 16:09
Aproape 20 milioane de mc de lemn au fost recoltați în 2021, cu 1,7% peste nivelul din 2020

Pe specii forestiere, răşinoasele au reprezentat 40,1% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 30,8%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 11,3%, stejarul 10,1% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc) 7,7%.

Lemnul recoltat în anul 2021 a fost destinat în proporţie de 96,4% persoanelor juridice atestate în activitatea de exploatare forestieră şi în proporţie de 3,6% persoanelor fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în proprietate.

„Conform Legii nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările şi completările ulterioare, exploatarea masei lemnoase se face de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; prin excepţie persoanele juridice şi fizice pot exploata, fără atestare, un volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care le au în proprietate”, precizează INS.

Anul trecut, s-au recoltat 13,438 milioane mc de lemn din pădurile proprietate publică, reprezentând 67,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, restul fiind recoltat din pădurile proprietate privată (29%) şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (3,8%).

Comparativ cu anul 2020, volumul de lemn recoltat din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier a crescut cu 6,7%, cel din păduri proprietate publică a statului s-a majorat cu 9,1%, iar din pădurile proprietate privată a scăzut cu 8,7% şi din păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale cu 0,2% .

Produsele lemnoase principale au reprezentat, anul trecut, 71,1% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, produsele lemnoase secundare 21,1% şi produsele lemnoase de igienă 7,8%.

Faţă de 2020, volumul de masă lemnoasă recoltată din produse secundare a crescut cu 5,7%, din produse principale cu aproape 0,8% şi din produse de igienă cu 0,4%.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, 25,5% din volumul total de masă lemnoasă s-a recoltat din regiunea Nord-Est, 24,3% din Centru, 12,9% din Nord-Vest, 12,2% din Vest, 10,7% din Sud-Muntenia, 7,3% din Sud-Vest Oltenia, 6,9% din Sud-Est şi 0,2% din regiunea Bucureşti-Ilfov.

Structura speciilor lemnoase recoltate la nivelul regiunilor de dezvoltare se prezintă astfel: răşinoasele au reprezentat majoritatea masei lemnoase recoltate în regiunile de dezvoltare Centru (58,6%), Nord-Est (54,5%), şi Sud-Est (29,5%), stejarul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (40%) şi fagul în regiunile de dezvoltare Vest (45%), Sud-Muntenia (29,4%), Sud-Vest-Oltenia (36,5%) şi Nord-Vest (36,2%).

La nivel de judeţe, în anul 2021, cea mai mare cantitate de masă lemnoasă s-a recoltat în judeţul Suceava (10,6%), urmat de Harghita (8,8%), Neamţ (6%) şi Bacău (5,6%), iar cele mai mici cantităţi s-au recoltat în judeţul Giurgiu (aproximativ 0,6%), Olt, Ialomiţa şi Brăila (aproximativ 0,4%), Teleorman, Ilfov, Constanţa şi Galaţi (0,3%).

Acţiunile de recoltare a arborilor din pădure, în vederea valorificării lemnului şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat prin executarea de tăieri. În anul 2021, s-au efectuat tăieri de conservare pe 54,9% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri, tăieri de regenerare în codru pe 42,4%, tăieri de regenerare în crâng pe 2,4% şi tăieri de substituiri-refacere a arboretelor slab productive şi degradate pe 0,3%.

Suprafeţele de pe care s-a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (5,6% din suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare în codru), urmând ca suprafeţele respective să fie reîmpădurite sau utilizate în alte scopuri silvice, subliniază INS.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...