INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare, în urcare cu 16,8%, în perioada ianuarie-noiembrie 2018

Economica.net
14 01. 2019
dacia_uzina_3_99107800_29501500

Conform INS, în luna noiembrie 2018, comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, au scăzut faţă de luna precedentă cu 9,1% şi au crescut faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 15,1%.

Potrivit comunicatului, comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna precedentă, au scăzut cu 9,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-13,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-4,8%) şi în industria bunurilor intermediare (-3,3%). Industria bunurilor de uz curent a crescut cu 1,7%.

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna noiembrie 2018, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut cu 15,1%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,4%), industria bunurilor de capital (+17,7%), industria bunurilor intermediare (+11,1%) şi în industria bunurilor de uz curent (+10,1%).

De asemenea, comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2018, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2017 au crescut pe ansamblu cu 16,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+20,0%), industria bunurilor intermediare (+14,4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,6%) şi în industria bunurilor de uz curent (+5,5%).