INS: Inflaţia anuală se menţine în teritoriu negativ, la minus 3,5%, în luna mai

Inflaţia anuală rămâne în teritoriu negativ şi în luna mai, la minus 3,5%, fiind în coborâre de la minus 3,3% în aprilie, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 
Economica.net - vin, 10 iun. 2016, 06:51
INS: Inflaţia anuală se menţine în teritoriu negativ, la minus 3,5%, în luna mai
„Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,5% în luna mai 2016 comparativ cu luna mai 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -3%”, arată INS. 

În luna mai 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,9%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 19,8%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 13,3%. 

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2015 – mai 2016) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2014 – mai 2015), calculată pe baza IPC, este de -2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,7%. 

În mai 2016, faţă de mai 2015, preţurile de consum au scăzut la grupa mărfurilor alimentare cu 7,57%, la cele nealimentare cu 1,23%, iar la servicii cu 0,62%. 

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, la 0,6%, mai puţin cu 0,8 puncte procentuale faţă de estimarea anunţată în februarie, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei. 

În acest context, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere la 0,9% proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, de la 1,8% cât a estimat în prognozele anterioare (de toamnă şi de iarnă). 

Potrivit prognozei de primăvară, inflaţia medie anuală a fost, de asemenea, revizuită în scădere, la minus 0,7%, faţă de 0% în prognoza de iarnă. 

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare de prim-ministru
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul, precizând că va desemna premierul când va exista o înţelegere pe programul şi pe......
Piedone continuă controalele la marii retaileri din țară. ANPC a dat amenzi de peste 2,18 milioane de lei, într-o acțiune care a vizat 248 de operatori economici
Piedone continuă controalele la marii retaileri din țară. ANPC a dat amenzi de peste 2,18 milioane de lei, într-o acțiune ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor anunțat că în data de 2 iunie comisarii din cadrul instituției ...
Fostul ministru german de Externe Annalena Baerbock a fost aleasă președinte a Adunării Generale a ONU
Fostul ministru german de Externe Annalena Baerbock a fost aleasă președinte a Adunării Generale a ONU
Annalena Baerbock, fostul ministru de Externe al Germaniei, a fost aleasă luni preşedintă a Adunării Generale a Organizației ...
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri
Deloitte România anunță că își consolidează echipa de top management prin promovarea Andradei Tănase în funcția ...