INS: Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5%, la 7 luni

Un număr de 24.570 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele şapte luni ale anului în curs, în scădere cu 1,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit informaţiilor date vineri publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 30 aug. 2019, 07:13
INS: Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5%, la 7 luni

În luna iulie 2019, s-au eliberat 4.225 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 9,1% faţă de luna iunie 2019 şi în scădere cu 4,6% comparativ cu iulie 2018.

Potrivit INS, în intervalul 1 ianuarie – 31 iulie 2019, s-au eliberat 24.570 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 1,5% faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2018. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti – Ilfov (-464 autorizaţii), Vest (-378) şi Nord-Est (-94). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+302 autorizaţii), Nord-Vest (+127), Centru (+88) şi Sud-Vest Oltenia (+39). Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia a rămas la acelaşi nivel al autorizaţiilor eliberate pentru clădiri rezidenţiale.

În luna iulie 2019 s-au eliberat 4.225 de autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,1% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional în luna iulie 2019 evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+351 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă.

Această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+204 autorizaţii), Nord-Est (+83), Centru (+69), Sud-Est (+50), Sud-Vest Oltenia (+37), Vest (+15) şi Sud-Muntenia (+9). Scădere a fost în regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov (-116 autorizaţii).

În luna iulie 2019, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-205 autorizaţii), scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-444 autorizaţii), Sud-Muntenia (-49) şi Vest (-3). Creşteri au fost în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+147 autorizaţii), Nord-Est (+64), Sud-Est (+54), Centru (+23) şi Sud-Vest Oltenia (+3).

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...