INS: O treime dintre gospodării deţinea o maşină, anul trecut

Circa o treime dintre gospodăriile din România deţinea un autovehicul în 2014, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică (INS) transmisă la solicitarea Agerpres
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 15:40
INS: O treime dintre gospodării deţinea o maşină, anul trecut

Astfel, în 58,1% din gospodăriile cu salariaţi există o maşină, iar dintre cele cu lucrători pe cont propriu (inclusiv patroni) 52,2% deţin un astfel de bun de folosinţă îndelungată. La polul opus, numai 16,3% dintre gospodăriile de şomeri, deţin o maşină.

‘Din categoriile de bunuri de folosinţă îndelungată, autoturismele sunt în principal bunurile care nu pot fi achiziţionate cu uşurinţă, datorită costului ridicat al acestora. Astfel, autoturisme nu-şi permit 60,8% din gospodării de şomeri şi 54,5% din cele conduse de agricultori’, se arată în document.

Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), vânzările de autovehicule au crescut în România, în primele opt luni din acest an, cu 16,8%, până la 75.288 unităţi, comparativ cu acelaşi interval din 2014, acest trend fiind susţinut în continuare de achiziţiile realizate de persoanele juridice, cu o pondere de 74% din total.

Te-ar mai putea interesa și
Cererea pentru centre de date locale crește. Florin Popa, Orange Business: Semestru doi al anului trecut a fost cel mai bun din istoria noastră din punct de vedere comercial
Cererea pentru centre de date locale crește. Florin Popa, Orange Business: Semestru doi al anului trecut a fost cel mai ...
Piața centrelor de date din România traversează o perioadă de activitate intensă, impulsionată de nevoia tot mai mare a companiilor pentru soluții de colocare, infrastructură cloud și......
Declarația unicã se depune pânã la data de 26 mai, inclusiv
Declarația unicã se depune pânã la data de 26 mai, inclusiv
Termenul limitã pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 (inclusiv), pentru veniturile obținute ...
Nemţii de la Schumag au plecat din România. 39 de salariaţi au fost disponibilizaţi
Nemţii de la Schumag au plecat din România. 39 de salariaţi au fost disponibilizaţi
Producătorul german de piese de înaltă precizie Schumag AG a decis închiderea subsidiarei din România, arată decizia ...
EXCLUSIV Cel mai mare contract de asigurare din România. Cât vrea să dea Ministerul de Interne pe asigurarea elicopterelor și avioanelor și cine are cele mai mari șanse să ia contractul
EXCLUSIV Cel mai mare contract de asigurare din România. Cât vrea să dea Ministerul de Interne pe asigurarea elicopterelor ...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat o licitație prin care intenționează să asigure aeronavele (cea mai mare ...