INS: Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie

Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie, când s-au născut peste 14.500 de copii şi au decedat aproape 22.200 de persoane, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 10 iun. 2013, 09:25
INS: Populaţia României a scăzut cu 7.587 de persoane în luna aprilie

În aprilie s-au născut 14.577 de copii, cu 1.011 mai mulţi decât în martie, şi au decedat 22.164 de persoane, cu 189 mai puţine decât în luna precedentă.

„Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna aprilie, de 7.587 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna martie când a fost de 8.787 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna aprilie a fost de 157 (10,8 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna martie, când a fost de 11,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii”, se arată într-un comunicat de presă al INS.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în aprilie 3.557 de căsătorii, cu 1.610 mai puţine decât în luna martie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 a fost de 2.682, cu 274 mai puţine decât în martie.

În aprilie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 661, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 238 mai mare.

„Sporul natural a fost negativ în luna aprilie 2013, de 7.587 persoane, la fel ca în luna aprilie 2012 (6.688 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mic decât în luna aprilie 2012”, a precizat INS.

În aprilie 2013 au fost încheiate cu 2.492 mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar numărul divorţurilor a scăzut cu 20.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...