Preţurile au crescut cu 0,8% în ianuarie comparativ cu decembrie 2018. Rata anuală a inflaţiei se menţine la 3,3% – INS

Preţurile de consum au crescut cu 0,8% în ianuarie 2019, comparativ cu luna decembrie a anului trecut, în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3,3%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 3,77%, a mărfurilor nealimentare cu 3,29% şi a serviciilor cu 2,71%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri.
Economica.net - mie, 13 feb. 2019, 07:29
Preţurile au crescut cu 0,8% în ianuarie comparativ cu decembrie 2018. Rata anuală a inflaţiei se menţine la 3,3% - INS

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2018 – ianuarie 2019) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2017 – ianuarie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,5%.

Cele mai importante scumpiri şi ieftiniri

Cartofii s-au scumpit cel mai mult în luna ianuarie a acestui an, cu 10,02% faţă de decembrie 2018, creşteri importante de preţ, de 7,88% fiind consemnate şi în cazul altor legume şi conserve de legume, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe de altă parte, mierea de albine şi fasolea boabe s-au ieftinit în prima lună a acestui an, preţurile fiind în scădere cu 0,13% şi, respectiv, 0,05%.

La categoria mărfurilor nealimentare, cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate în cazul tutunului şi ţigărilor (plus 2,01%), cărţilor, revistelor şi ziarelor (plus 1,71%) şi al energiei termice (plus 1,22%), în timp ce, la servicii, cel mai mult s-au scumpit sectoarele telefonie (0,99%), poştă şi telecomunicaţii (0,73%) şi transporturi rutiere (0,63%). În cazul serviciilor , transportul aerian şi cel interurban au înregistrat scăderi de preţuri de 3,54% şi, respectiv, 0,11%.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat, recent, la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1 pentru finalul anului viitor, a anunţat, la începutul acestei săptămâni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

BNR estima în noiembrie 2018 o inflaţie de 2,9% pentru finalul acestui ani şi de 3,2% pentru 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Haine Kenvelo, Lee Cooper și Timeout la prețuri de outlet. Ce va face retailerul cu hainele rămase din colecțiile mai vechi
Haine Kenvelo, Lee Cooper și Timeout la prețuri de outlet. Ce va face retailerul cu hainele rămase din colecțiile mai ...
Montecristo Retail RO, compania care operează magazinele Kenvelo, Lee Cooper și Timeout pe piața locală, intrată recent în insolvență, și-ar putea vinde stocurile de haine din colecțiile......
Atenționare de călătorie în Bulgaria transmisă de MAE, din cauza restricțiilor de circulația impuse ca urmare a condițiilor meteo
Atenționare de călătorie în Bulgaria transmisă de MAE, din cauza restricțiilor de circulația impuse ca urmare a condițiilor ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Bogdan Ivan: Peste 20.000 de puncte de consum erau nealimentate cu energie în această dimineață. La ora 17, 1.598 de gospodării nu aveau curent
Bogdan Ivan: Peste 20.000 de puncte de consum erau nealimentate cu energie în această dimineață. La ora 17, 1.598 de ...
Peste 20.000 de puncte de consum era nealimentate miercuri dimineaţa în urma fenomenelor meteo extreme, iar la ora 17:00 ...
Magnatul ceh Andrej Babis spune că dacă va reuși să formeze guvernul, va tăia orice sprijin financiar pentru înarmarea Ucrainei
Magnatul ceh Andrej Babis spune că dacă va reuși să formeze guvernul, va tăia orice sprijin financiar pentru înarmarea ...
Oligarhul Andrej Babis, liderul mişcării populiste ANO şi câştigător al alegerilor legislative din Cehia, a anunţat ...