INS: Producţiile de carne de vită, porc şi pasăre au crescut în octombrie

Numărul total de bovine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 18,2%, respectiv cu 14,4% în octombrie 2013 faţă de luna anterioară, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) transmis Agerpres.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 10:16
INS: Producţiile de carne de vită, porc şi pasăre au crescut în octombrie

Astfel, în octombrie, cantitatea de carne de vită a ajuns la 9.672 de tone, în urma sacrificării unui număr de 65 de bovine. Numărul de bovine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 7,7%, respectiv cu 4,6%. În luna octombrie 2013, ponderea bovinelor sacrificate în unităţile industriale specializate a fost de 21,5% din totalul sacrificărilor de bovine.

Numărul total de porcine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut în octombrie 2013 faţă de septembrie, cu 0,6% până la 358.000 de capete, respectiv cu 2,8%, până la 28.467 de tone. În aceeaşi perioadă, ponderea sacrificărilor de porcine în unităţile industriale specializate a fost de 93,6% din totalul porcinelor sacrificate. Numărul de porcine sacrificate în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 8,8%, respectiv cu 10,3%.

În schimb, la capitolul ovine şi caprine, numărul total de animale sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 10,7%, 368.000 de capete, respectiv cu 8,2%, până la 5.099 de tone. Tăierile în unităţile industriale specializate care au o pondere de 4,1% din totalul sacrificărilor de ovine şi caprine au scăzut cu 28,6%, iar greutatea acestora în carcasă cu 19,8%.

Numărul de păsări sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut cu 16,0%, 22.955 capete, respectiv cu 17,0%, până la 36.714 tone. În unităţile industriale specializate s-au realizat 80,0% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au crescut atât ca număr de păsări sacrificate cât şi ca greutate în carcasă cu 9,2%, respectiv cu 12,0%.

Comparativ cu anul trecut, în octombrie 2013 producţia de carne de vită a scăzut cu 26,5%, iar cea de carne de porc cu 13,2%. Şi producţia de carne de ovine şi caprine a scăzut în octombrie 2013 faţă de octombrie 2012 cu 5,1%. Doar producţia de carne de pasăre a crescut în ultimul an cu 7,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...