INS: Rata de recenzare a populaţiei a ajuns la 83%. Perioada a fost prelungită până la 24 iulie
„Comisia a decis prelungirea perioadei de recenzare până la 24 iulie 2022, ţinând seama de interesul populaţiei. Pe lângă recenzarea din uşă în uşă, am decis înfiinţarea unor puncte fixe şi există un interes foarte mare din partea populaţiei. În ultimele zile, după introducerea punctelor fixe, a existat o participare mult mai largă, am avut o medie de 250.000 de persoane recenzate pe zi”, a spus Andrei, într-o conferinţă de presă.
La nivel naţional există o rată de recenzare de 83%. Cele mai ridicate rate sunt în judeţele Botoşani – 100%, unde recenzarea s-a încheiat, Vrancea – 99,9% şi Bistriţa-Năsăud 97,2%.
La polul opus se află municipiul Bucureşti, cu 55,4%, şi judeţele Timiş – 65,8% şi Ilfov – 70,4%.
„Vom analiza situaţia împreună cu autorităţile locale din zonele cu rată scăzută şi vom lua decizii privind îmbunătăţirea recenzării la nivelul acestor oraşe”, a mai spus preşedintele INS.
Întrebat dacă la nivelul localităţilor cu recenzare redusă s-ar putea prelungi termenul, el a arătat că acest lucru va fi analizat.
Amenda pentru persoanele care nu vor fi recenzate este între 1.000 şi 3.000 de lei.
Centrele fixe de recenzare se găsesc pe site-ul www.recensamantromânia.ro.