INS: România a cheltuit 0,51% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, în 2018. În sector lucrau 44.733 de persoane

Economica.net
15 11. 2019
inovatie_3457643_57735400

La sfârşitul anului trecut, în domeniul de cercetare – dezvoltare îşi desfăşurau activitatea 44.733 de salariaţi, din care 20.172 erau femei (45,1%), nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior.

Potrivit sursei citate, din cele peste 4,7 miliarde de lei cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare aproximativ 4,3 miliarde de lei au fost cheltuieli curente (90,8%), iar 440,6 milioane lei cheltuieli de capital (9,2%).

Structurat pe segmente, în anul 2018, cheltuielile cu cercetarea aplicativă au reprezentat 64,7% din cheltuielile totale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, înregistrând o creştere de 2,7 puncte procentuale, comparativ cu cheltuielile din anul 2017.

De asemenea, cheltuielile cu cercetarea fundamentală au avut acelaşi nivel ca pondere în cheltuielile totale destinate activităţii de cercetare-dezvoltare, comparativ cu anul anterior, respectiv 19,3%, în timp ce cheltuielile cu dezvoltarea experimentală au scăzut cu 2,7 puncte procentuale (de la 18,7% la 16%).

În funcţie de sursele de finanţare ale cheltuielilor totale de cercetare-dezvoltare, în 2018, cele furnizate de întreprinderi au avut cea mai ridicată pondere, adică 55%, urmate de fondurile publice, cu 33,3%.

Datele INS relevă, totodată, că, în cadrul sectoarelor de performanţă, cele mai mari sume din fondurile publice au fost primite de unităţile din sectorul guvernamental (75,8%), urmate de unităţile de învăţământ superior (71,6%).

Sursele de finanţare pentru activitatea de cercetare-dezvoltare din străinătate au fost orientate în cea mai mare parte către unităţile din sectorul guvernamental (41,1%), sectorul mediului de afaceri (39,2%) şi sectorul de învăţământ superior (19,5%).

La capitolul pregătire profesională, statistica oficială arată că 85,4% din numărul salariaţilor care au lucrat în activitatea de cercetare-dezvoltare, la sfârşitul anului 2018, aveau studii superioare (38.182 de salariaţi), iar 14,6% aveau alt nivel de pregătire, exclusiv studii superioare (6.551).

În aceeaşi perioadă analizată, în activitatea de cercetare-dezvoltare erau implicate 18.599 de persoane cu studii doctorale şi postdoctorale, dintre care 9.122 de femei.

În funcţie de orele efectiv lucrate, aproape trei sferturi dintre salariaţii din domeniu (71,4%) au lucrat normă întreagă de timp.

Pe categorii de ocupaţii, în anul 2018, ponderea cea mai mare a salariaţilor din activitatea de cercetare-dezvoltare a fost reprezentată de cercetători – cu 61,4% din total (27.471 de salariaţi, în creştere cu 104 salariaţi, comparativ cu anul 2017).

În 2018, cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare au reprezentat 0,51% din PIB, din care 0,30% pentru sectorul privat şi 0,21% pentru sectorul public, precizează INS.