INS: Scădere la jumătate a sosirilor şi înnoptărilor în unităţile de cazare din România, în primele 11 luni din 2020
În perioada respectivă, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat aproape 6 milioane, în scădere cu 51,8% faţă de perioada similară din anul anterior. În acest interval, 92,7% au reprezentat sosirile turiştilor români, iar 7,3% ale celor străini.
La capitolul înnoptări, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, a fost înregistrat un număr de 13,819 milioane, în scădere cu 51% comparativ cu datele consemnate în primele 11 luni din 2019. Din numărul total, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 93,1%, restul până la 100% fiind înregistrat în dreptul turiştilor străini.
Anul trecut, din ianuarie şi până la finele lunii noiembrie, durata medie a şederii în a fost 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în perioada analizată, s-au înregistrat la bungalouri (29,8%), spaţii de cazare pe nave (29,3%), hoteluri (27,8%), campinguri (24,4%), căsuţe turistice (23%), vile turistice (22,2%), popasuri turistice (19,2%) şi pensiuni agroturistice (17,3%).
Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat, în primele 11 luni din 2020, valori mai mari în: Constanţa (999.900), Braşov (656.500), Bucureşti (527.600), Prahova (287.600), Bihor (252.200), Sibiu (246.900), Cluj (239.000), Mureş (232.400), Vâlcea (229.800) şi Suceava (225.400).
În privinţa înnoptărilor, valori ridicate au fost înregistrate în: Constanţa (3,486 milioane), Braşov (1,301 milioane), Bucureşti (919.400), Bihor (704.400), Vâlcea (696.300), Prahova (616.700), Suceava (477.200), Mureş (471.500), Caraş-Severin (425.900), Cluj (424.700), Sibiu (418.900) şi Timiş (338.200).
În funcţie de ţara din care au provenit turiştii care au ales România ca destinaţie, cele mai multe sosiri au provenit din Germania (55.300), Italia (38.700), Israel (28.900), Franţa (28.600) şi Regatul Unit al Marii Britanii (26.000).
Pe parcursul primelor 11 luni din anul precedent, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 4,738 milioane, în scădere cu 60,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 82,4%, respectiv 14,8% din numărul total al sosirilor.
Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie – noiembrie 2020, de 9,060 milioane, în scădere cu 58,1%, comparativ cu perioada similară din 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate (70,6%, respectiv 28,7% din numărul total de plecări).
În decursul lunii noiembrie 2020, faţă de noiembrie 2019, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare s-au diminuat cu 62,5%, iar înnoptările cu 64,7%.
În acelaşi timp, comparativ cu luna noiembrie 2019, în noiembrie 2020, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au scăzut cu 67,6%, în timp ce plecările în străinătate ale vizitatorilor români au fost cu 68,2% mai puţine.
Potrivit sursei citate, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, consemnate în noiembrie 2020, au însumat 338.700, iar din numărul total de sosiri cele ale turiştilor români au reprezentat 94,5%, în timp ce turiştii străini au însemnat doar 5,5%.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (78,1% din total), iar dintre aceştia 72,6% au fost din ţările Uniunii Europene (UE).
Pe segmentul înnoptărilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna noiembrie 2020, acestea au însumat 679.800, în scădere cu 64,7% faţă de cele din noiembrie 2019. În această marjă, înnoptările turiştilor români au reprezentat 93,3% din total, restul revenind turiştilor străini. Cea mai mare pondere au deţinut-o turiştii din Europa (80,1% din total turişti străini), 68% provenind din UE.
Datele INS evidenţiază faptul că durata medie a şederii în structurile turistice din ţară a fost de două zile în cazul turiştilor români, respectiv 2,4 zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna noiembrie 2020 a fost de 12,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 16,8 puncte procentuale faţă de luna noiembrie 2019.
Statistica oficială relevă indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare la hoteluri (14,9%), vile turistice (11,7%), popasuri turistice (11,2%), moteluri (10,5%), pensiuni turistice (10,3%), hosteluri şi sate de vacanţă (fiecare cu câte 9,9%), precum şi pensiuni agroturistice (9,3%).
Conform INS, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în noiembrie 2020, de 278.200, în scădere cu 67,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 89,6%, respectiv 6,5% din numărul total de sosiri.
Totodată, numărul plecărilor înregistrate la vizitatorii români în străinătate s-au situat la 475.900, cu 68,2% mai puţine faţă de luna noiembrie 2019. Şi în acest caz, mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, echivalentul a 82,9%, respectiv a 16,3% din numărul total de plecări.
INS precizează că numărul de sosiri, respectiv de înnoptări nu include persoanele aflate în carantină, cazate în structurile turistice.