INS se răzgândeşte: CNP-ul este obligatoriu la recensământ
Potrivit unui comunicat de presă al INS, „colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011”.
Reprezentanţii INS susţin că în mass-media au apărut interpretări distorsionate privind acest subiect. Sâmbătă, 22 octombrie, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Vladimir Alexandrescu, declarase că nimeni nu este obligat să-şi spună codul numeric personal la recensământ dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să o facă.
Marţi oficiali ai INS au precizat că declaraţia a fost greşit interpretată, iar prezentarea CNP-ului este obligatorie.
Astfel, „articolul 2, alin. (1) “Persoanele [ ….] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ.
(2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.”
Articolul 12 din OUG 34/2011 precizează:
“În vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.
În comunicatul INS se mai precizează că „subiectele cuprinse în formularele de recensământ sunt obligatorii, mai puţin cele opţionale, respectiv: etnia, apartenenţa religioasă, limba maternă, precum şi cele legate de dizabilităţi – ultima secţiune din formularul P”. Prin urmare, informaţiile referitoare la „ocupaţie”, „locul de muncă” etc. sunt obligatorii de furnizat şi înregistrat pentru toţi subiecţii recensământului.
Potrivit INS, informaţiile obţinute la recensământ, după prelucrarea datelor, vor fi utilizate pentru construirea statisticilor privind structura populaţiei pe ocupaţii şi grupe de ocupaţii, precum şi pe activităţi economice pentru diferite grupe de vârstă, sexe, medii de rezidenţă etc.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Vezi chestionarele la care trebie să răspundeţi