Inscop: 67,9% dintre români susţin unirea cu Republica Moldova până în 2018

Rezultatele unui sondaj realizat de Inscop arată că 67,9% dintre români susţin unirea cu Republica Moldova până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, în timp ce doar 14,8% mai degrabă nu o susţin.
Economica.net - vin, 31 iul. 2015, 11:35
Inscop: 67,9% dintre români susţin unirea cu Republica Moldova până în 2018

‘Procentul de acord este foarte mare şi confirmă date anterioare culese şi interpretate în cadrul barometrului Inscop-Adevărul despre România. Desigur, ideea celor 100 de ani de la Marea Unire are în mod evident o puternică notă unionistă, dar acest 2018 pune în faţa respondenţilor şi un termen foarte apropiat, ‘palpabil”, explică Darie Cristea, director general Inscop, conform unui comunicat transmis vineri Agerpres.

La această întrebare, non-răspunsurile cumulează 17,3%.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 52,6% dintre români afirmă că au o părere bună despre câştigarea alegerilor pentru Primăria Chişinăului de către Dorin Chirtoacă, în timp ce 6,9% au o părere proastă, numărul de non-răspunsuri fiind de 40,5%, scrie Agerpres.

‘Numărul de non-răspunsuri este foarte mare, ceea ce atrage atenţia asupra principalei probleme a raportării românilor la Republica Moldova – o informare precară a românilor în legătură cu evenimentele de peste Prut. (…) Fenomenul nu trebuie asociat atât de mult cu personalitatea lui Dorin Chirtoacă – puţin notoriu în România – ci cu tendinţa generală de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova’, arată Darie Cristea.

67,8% dintre respondenţi spun că România ar trebui să uşureze acordarea cetăţeniei pentru basarabeni. 17,5% nu sunt de acord, iar 14,6% aleg să nu răspundă sau nu ştiu. Totodată, 56,3% dintre români cred că ţara noastră ajută suficient Republica Moldova pentru a se integra în UE, 29,6% cred că ar trebui să facă mai mult (non-răspunsuri 14,1%).

46% cred că integrarea Republicii Moldova în UE depinde mai mult de voinţa cetăţenilor săi şi a politicienilor locali, în timp ce 40,5% consideră că depinde mai mult de ajutorul dat de România şi alte state europene, relevă aceeaşi cercetare.

‘Barometrul Inscop – Adevărul despre România’ a fost realizat de Inscop Research la comanda ‘Adevărul’ în perioada 9 – 14 iulie 2015. Volumul eşantionului a fost de 1.075 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii vrea să modifice termenele pentru acordarea ajutoarelor de stat fermierilor din domeniul vitivinicol, afectați de ploile abundente din primăvară
Ministerul Agriculturii vrea să modifice termenele pentru acordarea ajutoarelor de stat fermierilor din domeniul vitivinicol, ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) modifică unele termene de sprijin financiar în favoarea fermierilor din sectorul vitivinicol afectaţi de condiţiile meteorologice......
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Oferte speciale pentru copilul tău. Cum strângi bani în bancă pentru viitorul celor mici. Top oferte
Formele de economisire dedicate copiilor s-au diversificat foarte mult în ultimii ani, pe măsură ce interesul românilor ...
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă și în avionul prezidențial
O curte de apel din SUA permite administrației Trump să refuze accesul jurnaliștilor de la Associated Press la Casa Albă ...
O curte de apel din Statele Unite a decis vineri că preşedintele american Donald Trump poate interzice temporar Associated ...
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timişoara) şi DN 69 se apropie de 70%, a declarat, ...