O lege aprinde România: Moartea arieratelor. Primarii rău-platnici sunt pasibili de puşcărie

Guvernul arată acum pisica primarilor şi şefilor de consilii locale şi judeţene, care ar putea să piardă dreptul de a mai face vreo cheltuială în detrimentul unui administrator judiciar, dacă au datorii restante.

Despre o lege care să reglementeze insolvenţa autorităţilor locale se vorbeşte de mai mulţi ani, de când arieratele „din teritoriu” – restanţele către firme de peste 90 de zile (o ţintă mereu ratată în acordul cu FMI) – au dus la blocaje în economie, după principiul: firma face o lucrare sau furnizează un bun sau un serviciu şi statul uită să plătească.

Şi arierate sunt. La sfârşitul anului 2012, autorităţile locale înregistrau faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări un volum al arieratelor de 840 de milioane lei, iar în ianuarie acesta a ajuns la 1,2 miliarde de lei. Fondul Monetar Internaţional a cerut ca aceste datorii să fie plătite rapid, dacă România mai vrea să aibă un acord cu instituţia inernaţională.

Soluţia găsită de guvern până acum a fost aceea de a prelua mascat problema la nivel central şi să ofere împrumuturi autorităţilor locale din Trezorerie la o dobândă mică (dobânda de referinţă a BNR de 5,25%) în plafoane care au tot urcat, până la au ajuns la 800 de milioane de lei. Banii care au plecat de la bugetul central către primării au mai redus din datorii până la 750 de milioane de lei la sfârşitul lunii aprilie, potrivit ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Pentru primari şi consiliile locale, plata arieratelor din resurse proprii înseamnă renunţarea la planurile de investiţii şi a altor tipuri de cheltuieli, de aceea preferă să aştepte o mână întinsă de la guvern, de multe ori prin suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat.

În cele din urmă, guvernul Ponta a aprobat, în şedinţa de marţi, prin ordonanţă de urgenţă, un proiect depus de guvernul Boc în Parlament în 2010 şi blocat în forul legislativ, înlocuind sintagma „prezenta lege” cu „prezenta ordonanţă de urgenţă”.

Starea de criză financiară – preambul la insolvenţă

Potrivit ordonanţei de urgenţă aprobată de guvern, în momentul în care autoritatea locală are obligaţii de plată restante mai mult de 90 de zile, care depăşesc 15% din bugetul general, aceasta trebuie să declare starea de criză financiară.

În termen de 5 zile, se constituie Comitetul pentru situaţii de criză financiară, prin ordin al prefectului, din care fac parte:

• primarul sau preşedintele consiliului judeţean, al unităţii administrativ teritoriale sau a subdiviziunii acesteia aflate în criză financiară,

• şeful compartimentului financiar-contabil, conducătorul serviciului public de interes local care a generat starea de criză financiară,

• un reprezentant al autorităţii deliberative a unităţii administrativ-teritoriale

• un reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.

În termen de 30 de zile, Comitetul pregăteşte un Plan de redresare financiară, cu avizul Curţii de Conturi din teritoriu, în care trebuie să arate cum va creşte veniturile şi va reduce cheltuielile. Ordonatorul de credite are nevoie de avizul Comitetului pentru orice cheltuială în plus sau credit contractat.

Situaţia de criză financiară se termină în momentul în care fie problemele au fost rezolvate şi nu se mai observă altele timp de 120 de zile sau unitatea administrativă intră în insolvenţă.

Dacă nu recunosc insolvenţa, primarii şi preşedinţii de consilii riscă puşcăria

Primarii şi şefii de consilii judeţene sunt obligaţi să ceară tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general sau dacă nu au achitat salariile de mai mult de 120 de zile.

În termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă, ordonatorul de credite are obligaţia să solicite deschiderea procedurii de insolvenţă. Dacă depăşeşte acest termen cu 6 luni, atunci se face vinovat de bancrută simplă, ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

După ce judecătorul-sindic constată starea de insolvenţă, este numit un administrator judiciar, care, practic, va conduce finanţele autorităţii locale aflate în insolvenţă.

În termen de 30 de zile, după ce capătă acces la documentele autorităţii locale în care poate vedea toate cheltuielile făcute de foştii decidenţi, administratorul face un raport privind cauzele insolvenţei, în care indică şi persoanele vinovate de această stare. În cazul în care cei responsabili de starea de insolvenţă încearcă să ascundă, să sustragă sau să distrugă documente, aceştia sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la 5 ani, pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă. Pentru gestiune frauduloasă, atât administratorul judiciar, cât şi ordonatorul de credite (primarul sau preşedintele de consiliu) sunt pasibili de 5 până la 12 ani de puşcărie.

Mai mult, cei care au contribuit la intrarea unităţii administrativ-teritoriale în insolvenţă pot fi constrânşi de către judecătorul-sindic, la cererea administratorului, să plătească din datorii.

Tot în termen de 30 de zile, administratorul propune un plan de redresare împreună cu ordonatorul principal de credite, cu avizul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene sau a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi a Camerei de Conturi teritoriale, după aprobarea tabelului definitiv al creanţelor – pe care tot administratorul îl întocmeşte.

Potrivit art. 39, acestea poate iniţia acţiunile pentru a anula un actele frauduloase şi contracte încheiate de ordonatorii de credite în ultimele 120 de zile înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă şi dă avizul pentru efectuarea concedierilor, conform cu planul de redresare.

Administratorul judiciar are dreptul de a dispune plata accelerată către anumiţi creditori, în detrimentul altora. Însă, dacă primarii/şefii de consilii au făcut plăţi preferenţiale către anumiţi creditori cu 120 de zile înainte de declararea insolvenţei, aceştia trebuie să vină cu bani de acasă.

Insolvenţa primăriilor sau când primarul are vacanţă trei ani

Cu acordul judecătorului-sindic, administratorul judiciar poate cere suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite al autorităţii publice locale şi să preia el această atribuţie. Practic, acesta va avea controlul finanţelor, caz în care primarul sau şeful CJ nu are cum să mai dispună de bani.

“Art.42. În cazul desemnării administratorului judiciar ca ordonator principal de credite, acesta preia controlul activităţilor cu incidenţă asupra situaţiei financiare şi/sau patrimoniale ale aparatului de specialitate al primarului sau consiliului judeţean şi din instituţiile sau serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz, şi exercită temporar atribuţiile conferite de lege primarului sau preşedintelui consiliului judeţean, în numele şi pe contul acestuia, în limita competenţelor stabilite de către judecătorul sindic”.

Cum procedura insolvenţei poate dura până la trei ani, potrivit legii, unii primari ar putea avea nenorocul să nu apuce să îşi exercite atribuţiile decât pentru o perioadă foarte redusă din mandat.

Contribuabilii pun umărul la plata datoriilor

Autorităţile locale în insolvenţă trebuie să îşi echilibreze bugetul şi să plătească restanţele către creditori. Însă găurile nu sunt acoperite totdeauna după ce sunt tăiate cheltuielile de investiţii şi o parte din personal este concediat. Dificila sarcină de a reduce cheltuielile poate fi îndulcită cu o soluţie mai simplă de creştere a taxelor.

Administratorul judiciar are dreptul să propună autorităţii deliberative (consiliu local, judeţean) stabilirea de taxe locale/taxe speciale noi, în condiţiile legii, până la încetarea situaţiei de insolvenţă. Astfel, contribuabilii ar putea fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a acoperi găurile generate de managementul defectuos al primarilor şi şefilor de CJ.

Marea lichidare de patrimoniu

Procedura de insolvenţă nu poate dura mai mult de trei ani, perioadă în care Autorităţile locale ar trebui să achite creditorilor sumele cuvenite. Debitorul în insolvenţă este protejat de executările silite şi de acumularea dobânzilor şi penalităţilor la facturi şi credite. Însă, asta nu înseamnă că partimoniul acestuia rămâne neatins.

Dacă în acest termen datoriile nu sunt acoperite 100%, administratorul judiciar trebuie să se asigure că „toate bunurile din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale care nu sunt necesare pentru furnizarea serviciilor publice esenţiale au fost vândute, concesionate, închiriate, lichidate, iar serviciile şi activităţile conexe, altele decât cele determinate ca fiind servicii publice esenţiale, au fost desfiinţate/sistate pentru a ajuta la îndeplinirea cererilor creditorilor”, potrivit articolului 97.

Printre bunurile care pot fi lichidate se numără terenurile şi diverse clădiri.

Dacă pentru o firmă deznodământul unei proceduri de insolvenţă nereuşită este, de cele mai multe ori, falimentul, autorităţile locale nu pot fi desfiinţate prin faliment.

Astfel, dacă în cei trei ani nu s-au achitat toate datoriile şi creditorii nu au acceptat reducerea lor, unitatea administrativ-teritorială intră din nou în starea de criză financiară.

Guvernul nu ne spune, încă, ce servicii nu pot fi întrerupte

„Serviciile publice esenţiale sunt servicii publice fără de care unitatea administrativ-teritorială nu poate funcţiona, stabilite prin hotărâre a Guvernului în termen de 75 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţă de urgenţă”, se arată în lege.

Cel mai probabil, însă, printre serviciile publice esenţiale se numără colectarea de taxe şi impozite, poliţie, spitalele finanţate din fondurile locale, şcolile, emiterea de autorizaţii, transportul sau salubrizarea.

Furnizorii de servicii esenţiale, obligaţi să presteze şi fără plată

Articolul 105 aduce o veste tristă pentru furnizorii de servicii către autorităţile locale insolvente, care ar putea să nu-şi primească banii timp de până la trei ani pentru prestaţii.

„Orice furnizor de servicii de electricitate, gaze, apă, telecomunicaţii şi alte servicii similare nu are dreptul ca în perioada aplicării procedurii de insolvenţă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către unitatea administrativ-teritorială, sau către instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz, indiferent de forma de finanțare”, se arată în lege.

Creditorii au dreptul să ceară insolvenţa autorităţilor publice, dar datoriile trebuie să fie mari

„Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva unei unităţi administrativ-teritoriale, cu o valoare însumată care depăşeşte 50% din bugetul acesteia pe o perioadă de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea administrativ-teritorială o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei acestei unităţi administrativ-teritoriale”, se arată în lege.

Astfel, o primărie sau un consiliu local/judeţean/general al Municipiului Bucureşti nu poate intra în insolvenţă la cererea creditorilor decât dacă aceştia au cea mai mare parte a creanţelor sau se aliază pentru a cere insolvenţa. Având în vederea că şi autoritatea locală are obligaţia să ceară insolvenţa în aceleaşi condiţii, această lege este un instrument greu folosit de către creditori pentru a constrânge localităţile să achite datoriile scadente.

Altfel, creditorii, au o parte din drepturile în procedura insolvenţei întâlnite şi în cazul relaţiei dintre companii. Adunarea creditorilor este convocată de către cei care au cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor, componenţă în care poate lua şi decizii, şi poate contesta acţiunile administratorului judiciar.

Legea se aplică de la momentul publicării în Monitorul Oficial.