Insolvenţa Adevărul Holding: Averea debitorului, sigilată şi încredinţată administratorului judiciar
Potrivit documentului citat, dat publicităţii luni, 12 noiembrie, instanţa a admis cererile formulate de societatea Adevărul Holding şi Banca Comercială Română, Elida Media Consulting şi Arena Advertising Key.
Astfel, instanţa a deschis, în 9 noiembrie, procedura generală împotriva „debitoarei” Adevărul Holding.
„Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar”, scrie instanţa, potrivit documentului citat.
Totodată, instanţa „dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina administratorului judiciar”.
Tribunalul Capitalei a stabilit „termen de maxim cinci zile de la data notificării deschiderii procedurii de predare a gestiunii averii de la debitor către administratorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii”.
Instanţa a dispus, totodată, „întocmirea şi predarea către administratorul judiciar, în termen de maxim cinci zile de la intrarea în procedura de insolvenţă, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii”.
„Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 27 decembrie; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 16 ianuarie 2013; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 31 ianuarie 2013; d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 21 ianuarie2013”, se mai arată în minuta instanţei.
Tribunalul a numit „administrator judiciar provizoriu” societatea Servicii Reorganizare şi Lichidare IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de articolul 20 din lege şi pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la Registrul Comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.
„În temeiul articolului 32 alineatul 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile articolului 61 alineatul 3 din Lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu articolul 28, alineatul 1, litera c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor articolul 36 din Lege”, se mai arată în documentul citat.
Instanţa „pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la articolul 54 alineatul 1 şi 2 din lege şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la articolul 59 din lege”.
„În temeiul articolului 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 12 martie 2013”, se mai arată în minută.
Tribunalul Bucureşti a admis deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Adevărul Holding SRL, care deţine mai multe publicaţii, printre care şi cotidianul Adevărul, potrivit deciziei instanţei dată publicităţii luni.
Cererea societăţii Adevărul Holding SRL de intrare în insolvenţa, înregistrată pe 31 octombrie, trebuia să fie judecată de Tribunalul Bucureşti în 6 noiembrie, însă a fost amânată până la 9 noiembrie pentru ca SC Elida Media Consulting SRL să depună înscrisuri în susţinerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, potrivit datelor pe site-ul tmb.ro.
Instanţa a admis cererea de deschidere a procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Adevărul Holding SRL.
Cererea insolvenţei nu presupune neapărat intrarea în faliment a unei companii.
Adevărul Holding a cerut falimentul în contextul în care trustul de media a fost preluat recent de Cristian Burci de la Dinu Patriciu.
Asociaţii Adevărul Holding SRL sunt East Europe Media Distribution SRL (0,07%) şi Premium News SRL (99,93%), potrivit datelor de la Oficiul Registrul Comerţului.
Societatea Premium News SRL – principalul asociat al trustului Adevărul – a fost înfiinţată pe 16 februarie 2012. Asociaţii societăţii Premium News SRL sunt Nora Marcovici (50%) şi Diana Toboşaru (50%). Nora Marcovici şi Diana Toboşaru conduc agenţia de publicitate Graffiti BBDO, deţinută de omul de afaceri Cristian Burci.
Pe de altă parte, asociaţii East Europe Media Distribution SRL sunt Tipomedia Prod SRL (5%) şi Adevărul Holding SRL (95%), iar asociaţii Tipomedia Prod SRL sunt: Adevărul SA (3,33%) şi Adevărul Holding SRL (96,66%).
Adevărul Holding a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 5 septembrie, începerea negocierilor oficiale pentru preluarea de către omul de afaceri Cristian Burci a trustului de presă, precizând că o decizie finală va fi anunţată cel mai devreme în a doua parte a lunii septembrie.
Potrivit comunicatului, conducerea editorială a holdingului Adevărul şi Cristian Burci au purtat la momentul respectiv primele discuţii, după anunţul oficial al celui din urmă privind interesul său de a prelua trustul de presă deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu.
Pe de altă parte, omul de afaceri Cristian Burci a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că a semnat primele documente pentru preluarea Adevărul Holding de la Dinu Patriciu, precizând însă că finalizarea tranzacţiei depinde de rezultatele unei analize a actelor companiei, dar şi de discuţiile viitoare cu creditorii trustului.
Adevărul Holding a fost înfiinţat în toamna anului 2006, de Dinu Patriciu, imediat după achiziţia ziarului Adevărul.
Trustul Adevărul are în portofoliu, printre altele, cotidianul Adevărul, tabloidul Click!, revistele OK!, Dilema veche, Dilemateca, Foreign Policy Romania, precum şi cotidianul Blik din Ucraina, colecţiile de carte de lux Adevărul, dar şi un număr mare de suplimente şi produse complementare.
Pe 16 octombrie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins solicitarea trustului Adevărul de prelungire a licenţei expirate a televiziunii Adevărul TV, care nu a fost pusă niciodată în funcţiune, membrii Consiliului precizând că grupul trebuie să solicite din nou o licenţă dacă vrea să reia proiectul de lansare a propriului post TV.
Solicitarea de prelungire a licenţei audiovizuale prin satelit pentru televiziunea Adevărul TV a fost transmisă CNA de societatea Adevărul Digital Media SRL (Adevărul Holding SRL – 95% şi Tipomedia Prod SRL – 5%), fiind motivată prin modificarea acţionariatului societăţii Adevărul Digital Media SRL, care implică şi eşalonarea bugetelor. Licenţa audiovizuală a televiziunii Adevărul TV a expirat, însă, pe 12 octombrie, iar CNA a decis să respingă cu unanimitate de voturi prelungirea licenţei.