INSP: A fost înregistrat primul deces cu tulpina indiană (Delta) a coronavirusului în România

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, joi, că a fost înregistrat primul deces în România al unui pacient cu COVID-19 infectat cu tulpina indiană (Delta) a coronavirusului.
AGERPRES - joi, 24 iun. 2021, 15:01
INSP: A fost înregistrat primul deces cu tulpina indiană (Delta) a coronavirusului în România

Conform datelor publicate de INSP, până la data de 20 iunie au fost confirmate 44 de cazuri de infectări cu varianta Delta, apărută în India şi considerată mai contagioasă şi mai virulentă:

* 3 cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, judeţul Braşov şi sunt cetăţeni indieni;

* 1 caz provine dintr-un focar familial din Bucureşti, cu 3 cazuri COVID-19, din care unul confirmat cu varianta Delta; locul probabil al expunerii cazului index este necunoscut;

* 1 caz, cetăţean român, bărbat în vârstă de 58 de ani, provine dintr-un focar din jud. Dolj, cu 5 cazuri COVID-19 (doar unul confirmat până în prezent cu varianta Delta), din care 4 angajaţi şi 1 caz secundar, familial;

* 13 cazuri provin din focarul din oraşul Popeşti-Leordeni: 11 sunt cetăţeni indieni, unul este cetăţean român, caz secundar al unui cetăţean indian, iar altul este cetăţean român, caz terţiar (fiul cazului secundar);

* 2 cazuri sunt cetăţeni indieni şi provin dintr-un focar cu 17 cazuri COVID-19 din Dobroeşti, jud. Ilfov;

* 1 caz provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19 din Bucureşti, din care 1 confirmat cu varianta Delta;

* 1 caz din judeţul Dâmboviţa are istoric de călătorie în India;

* 2 cazuri din judeţul Dolj provin dintr-un focar familial cu 2 cazuri confirmate cu varianta Delta;

* 2 cazuri din judeţul Argeş şi, respectiv Arad, din care ultimul este cetăţean indian, dar care locuieşte în România de 2 ani, nu au locul expunerii cunoscut;

* 2 cazuri din judeţul Argeş provin dintr-un focar familial; locul expunerii – necunoscut;

* 1 caz din judeţul Teleorman provine din focar familial cu 3 cazuri de COVID-19, din care doar acesta confirmat cu varianta Delta – caz terţiar; locul expunerii cazului index-necunoscut;

* 1 caz din Bucureşti provine dintr-un focar familial cu 2 cazuri COVID-19, din care doar unul confirmat cu varianta Delta;

* 13 cazuri din judeţele Argeş, Arad, Buzău, Dolj şi municipiul Bucureşti nu au nicio legătură epidemiologică menţionată;

* 1 caz a refuzat colaborarea cu DSP.

Conform raportului publicat joi de către INSP, până pe 20 iunie au fost raportate 2.224 de secvenţieri, fiind confirmate 1.628 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare (VOC), din care:

* Alpha (varianta britanică) – 1.553

* Beta (sud-africană) – 11

* Gamma (braziliană) – 20

* Delta (indiană) – 44

Până la data de 20 iunie 2021, rata de confirmare cu VOC a fost de 73%.

Tot până la 20 iunie 2021, au fost confirmate 31 de decese cu variantele SARS-CoV-2 care determină îngrijorare:

* Alpha – 27

* Gamma – 3

* Delta – 1

INSP mai transmite că, în acest moment, nu există evidenţe de transmitere comunitară susţinută, în România, a variantei Delta.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul are toate motivele să vrea o inflație mai mare și, probabil, o va susține discret. Cotele de TVA vor fi egalizate – Adrian Codîrlașu
Guvernul are toate motivele să vrea o inflație mai mare și, probabil, o va susține discret. Cotele de TVA vor fi egalizate ...
Se pare că nu doar creșterea taxelor și impozitelor va duce la diminuarea deficitului bugetar. Dacă vom avea o inflație crescută, Executivul va avea doar de câștigat. Economiștii cred că......
Cele mai aşteptate 10 telefoane din 2025 și cât vor costa – FOTO
Cele mai aşteptate 10 telefoane din 2025 și cât vor costa – FOTO
Un nou an a început, ceea ce înseamnă că noile smartphone-uri vor apărea în curând, deoarece producătorii se pregătesc ...
România începe anul 2025 cu o putere totală în bateriile de stocare a energei de 137 MW. Românii fac legea deocamdată pe această piață
România începe anul 2025 cu o putere totală în bateriile de stocare a energei de 137 MW. Românii fac legea deocamdată ...
Transelectrica arată că, la data de 1 ianuarie 2025, instalațiile de stocare a energiei electrice în baterii totalizau ...
Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA, a spus Trump la aflarea știrii demisiei lui Trudeau
Canada ar trebui să fuzioneze cu SUA, a spus Trump la aflarea știrii demisiei lui Trudeau
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului ...