Inspecţia Judiciară prelungeşte controlul la DNA până pe 25 august

Inspecţia Judiciară (IJ) a decis să prelungească controlul pe care îl efectuează la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) până pe 25 august întrucât volumul de activitate previzionat de inspectori îl depăşeşte pe cel real, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.
Economica.net - mar, 08 aug. 2017, 06:50
Inspecţia Judiciară prelungeşte controlul la DNA până pe 25 august

‘Controlul aflat în derulare la DNA a fost prelungit, prin ordin al inspectorului şef, până la 25 august întrucât volumul de activitate previzionat de inspectorii judiciari îl depăşeste pe cel real, iar timpul stabilit iniţial pentru efectuarea controlului este insuficient’, a precizat Alin Alexandru.

El a adăugat că raportul întocmit ca urmare a controlului va fi transmis Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cel mai târziu la 6 octombrie, după ce în perioada 25 august – 15 septembrie va fi redactat şi, ulterior, trimis spre avizare către conducerea IJ.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...