Inspecția Muncii a amendat benzinăriile cu 700.000 de lei. A făcut 1.800 de controale și a dat 160 de amenzi
“În perioada 15 – 22 iulie 2022, s-a desfășurat Campania națională de verificare a modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, precum şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activități în stațiile de distribuție a carburanților auto. Campania s-a desfășurat în toate județele și a vizat toate tipurile de întreprinderi (mici, mijlocii şi mari, cu capital de stat, privat şi mixt), care efectuează activităţi de distribuţie a carburanţilor pentru autovehicule, cod CAEN 4730”, arată Inspecția Muncii într-un comunicat.
Iată deficiențele constatate:
“Lipsa evidenţei zonelor cu risc ridicat și specific; documente neactualizate, precum acela privind protecţia împotriva exploziilor și certificatul de examinare „in situ”, pentru instalaţiile care funcţionează în mediu potenţial exploziv; neefectuarea verificării periodice a rezistenţei de dispersie a prizelor de împământare; lipsa instruirii adecvate în domeniul S.S.M. privind atmosferele explozive; lipsa instrucțiunilor privind folosirea surselor de foc deschis (inclusiv prntru fumat) și a indicatoarelor de semnalizare de securitate și a zonelor „Ex”, fumatul interzis, etc.), precum și a marcajelor căilor de acces si de circulaţie; neacordarea echipamentului de protecţie corespunzător, din materiale care nu pot produce descărcări electrostratice, dar și neutilizarea echipamentului individual de protecţie din dotare de către lucrători; depozitare necorespunzătoare a materialelor inflamabile și buteliile fără gardă de protecţie nedemontabilă, manipulate manual, care nu prezentau capacul de protecţie montat prin infiletare, operatori GPL neautorizaţ și lipsa autorizației ISCIR la stația GPL sunt cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, arată comunicatul instituției.
“În domeniul relațiilor de muncă, deficienţele cele mai frecvente sunt: nerespectarea dispoziţiilor legale privind durata maximă a timpului de muncă, necompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător sau neacordarea sporului corespunzător la salariu, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă; nerespectarea prevederilor legale privind munca în zilele de rapaus săptămânal și de sărbătoare legală; neevidenţierea reală, în documentele de evidenţă a timpului de muncă, a numărului de ore efectiv lucrate de către salariaţi; nerespectarea obligației legale de a ține evidența timpului de muncă la locul de muncă; neevidențierea în documentele de prezență a orei de începere, respectiv de terminare a programului de muncă; inexistența copiei contractului individual de muncă la locul de muncă; neevidențierea, în contractul individual de muncă, a programului inegal și nerespectarea dispoziţiilor legale privind registrul general de evidență a salariaților”, se mai arată în comunicat.
“Pentru neconformitățile depistate în cadrul campaniei de control efectuate în perioada 15 – 22 iulie 2022, inspectorii de muncă au aplicat 1.171 de sancțiuni, din care 1.009 avertismente și 162 amenzi, în valoare totală de 702.300 lei. Pentru remedierea neconformităților constatate în domeniul relațiilor de muncă, au fost dispuse 786 de măsuri, iar în domeniul securității și sănătății în muncă, au fost dispuse 1038 de măsuri, cu termene de îndeplinire precise.
Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au termene concrete de remediere a neconformităților constatate, iar aceștia vor monitoriza modul în care angajatorii îndeplinesc măsurile dispuse, la termenele scadente”, mai spune instituția