Inspecţia Muncii a dat amenzi de 8,07 milioane lei în două săptămâni

Economica.net
09 07. 2019
zilieri_94783700

„Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 17 – 28 iunie 2019, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.711.356 euro, adică 8.077.600 de lei. Au fost depistate 374 de persoane care desfăşurau muncă fără forme legale, dintre acestea 42 erau din Bucureşti, 30 din Bihor şi 25 din judeţul Braşov. În domeniul relaţiilor de muncă, au fost efectuate 3.276 de controale în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 6.966.600 de lei, din care 6.093.000 lei pentru muncă nedeclarată, şi au fost sancţionaţi 746 de angajatori”, precizează Inspecţia Muncii într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 2.160 de controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 1,111 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 289 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 142 au avut loc în Bucureşti şi 23 în judeţul Timiş.