Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 1,7 milioane de lei în urma controalelor efectuate în restaurante și alte unități din domeniul alimentației în perioada 12 – 15 iunie

Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii din domeniul restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, desfăşurată în perioada 12 - 15 iunie, s-a finalizat cu 1.212 de controale în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,7 milioane de lei.
AGERPRES - J, 20 iun. 2024, 17:50
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 1,7 milioane de lei în urma controalelor efectuate în restaurante și alte unități din domeniul alimentației în perioada 12 - 15 iunie

Conform unui comunicat al Inspecţiei Muncii, au fost dispuse 471 de sancţiuni contravenţionale, din care 224 de amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 1,731 de milioane de lei, din care 1,284 de milioane de lei pentru muncă nedeclarată şi subdeclarată, transmite Agerpres.

De asemenea, au fost identificate 66 de persoane care lucrau fără forme legale.

Obiectivele campaniei au fost eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare şi creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

„Din acţiunile de control anterioare, defăşurate în cadrul campaniilor naţionale sau ca urmare a sesizărilor primite, am constatat că neconformităţile întâlnite cel mai frecvent în acest domeniu de activitate privesc angajarea personalului şi folosirea muncii nedeclarate, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, durata timpului de muncă şi munca suplimentară, stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariaţi, repausuri periodice, cel săptămânal şi de sărbătorile legale, munca de noapte. Cele mai multe persoane care prestau muncă nedeclarată au fost depistate în judeţele Buzău, Argeş şi Timiş. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă au dispus 1.506 măsuri cu termene concrete de remediere şi al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct, citat în comunicat.

Cele mai frecvente neconformităţi constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: nerespectarea obligaţiei privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă şi utilizarea muncii nedeclarate; încălcarea, de către angajator, a obligaţiei privind evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; nerespectarea obligaţiei referitoare la acordarea repausului de 24 ore după o durata zilnica a timpului de muncă de 12 ore; neaplicarea prevederilor referitoare la munca suplimentară, repausul săptămânal, programarea efectuării concediului de odihnă; nerespectarea dispoziţiilor privind regulamentul intern: întocmire, dispoziţii obligatorii, aducerea la cunoştinţa salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind contractul de muncă cu timp parţial şi programul de lucru inegal;angajatorul nu a inclus în contractul individual de muncă toate elementele obligatorii a fi cuprinse, conform legii; nerespectarea prevederilor referitoare la datele transmise în REVISAL: transmiteri tardive sau incomplete, date eronate; dosare de personal incomplete.

Sursa foto: Facebook.com/inspectiamuncii.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ionuț Aurică a fost numit în funcția de vicepreședinte al ANAF
Ionuț Aurică a fost numit în funcția de vicepreședinte al ANAF
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală....
Franța va parașuta 40 de tone de ajutoare umanitare în Gaza începând de vineri
Franța va parașuta 40 de tone de ajutoare umanitare în Gaza începând de vineri
Franţa va paraşuta începând de vineri 40 de tone de ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, unde lansările de ajutoare ...
Rezerva Federală îl sfidează pe Trump în continuare și menține nemodificat nivelul dobânzii de referință
Rezerva Federală îl sfidează pe Trump în continuare și menține nemodificat nivelul dobânzii de referință
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie ...
Crește TVA, cresc și prețurile pentru transportul metropolitan integrat din București și Ilfov. Proiect al Ministerului Transporturilor
Crește TVA, cresc și prețurile pentru transportul metropolitan integrat din București și Ilfov. Proiect al Ministerului ...
Tarifele călătoriilor metropolitane integrate, cu metroul şi transportul public de suprafaţă în Bucureşti şi Ilfov, ...