Inspecţia Muncii: Sancţiunile pentru munca la negru au însumat 4,36 milioane euro, în primele 3 luni

Economica.net
30 03. 2012
constructii_95888000

‘În cele 23.740 controale efectuate pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, inspectorii de muncă au depistat – în perioada ianuarie – martie – 2.861 persoane şi au aplicat 1.754 sancţiuni contravenţionale, în sumă de aproximativ 18,67 milioane lei, echivalentul a 4,36 milioane euro’, a afirmat inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu.

Controalele efectuate pe baza Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la care inspectorii de muncă au fost însoţiţi de poliţişti, jandarmi şi comisari ai Gărzii Financiare, au fost în număr de 10.267 şi au condus la identificarea a 1.291 persoane fără forme legale de angajare, fiind aplicate 599 sancţiuni şi amenzi, în valoare de peste 8,61 milioane lei (circa două milioane euro).

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate, în primele trei luni ale anului, 19.064 controale, în timpul cărora au fost aplicate 35.084 sancţiuni contravenţionale şi amenzi în valoare de circa 8,15 milioane lei (aproximativ 1,89 milioane euro).

‘Acolo unde pericolul de accidentare era iminent, inspectorii de muncă au dispus oprirea din funcţiune a 115 echipamente şi au sistat activitatea a nouă firme, până la remedierea deficienţelor constatate’, a subliniat inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu.

În primele trei luni ale acestui an, potrivit datelor la nivel naţional ale Inspecţiei Muncii, amenzile aplicate au totalizat circa 26,82 milioane lei, respectiv 6,23 milioane euro.