Inspectorii antifraudă iau spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de 25%. Lista sporurilor din Finanţe

ECONOMICA.NET continuă să publice lista sporurilor angajaţilor la stat. Astăzi vă spunem ce avantaje au angajaţii din Ministerul de Finanţe şi din instituţiile subordonate. Inspectorii antifraudă au spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în valoare de 25% din salariu; 170 de şefi din Ministerul de Finanţe şi 60 de şefi din Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au indemnizaţie de conducere, cuprinsă între 22% şi 49% din salariul de încadrare; 235 de funcţionari publici din ANAP şi 126 din Ministerul de Finanţe care gestionează fonduri europene au salariul majorat cu 75% sau cu 17-25 clase succesive de salarizare suplimentare, au spus pentru Economica.net oficialii Ministerului de Finanţe.
Cristina Şomănescu - mie, 05 oct. 2016, 21:02
Inspectorii antifraudă iau spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de 25%. Lista sporurilor din Finanţe

ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii au angajaţii la stat.

Lista completă a articolelor publicate până acum o găsiţi în secţiunea dedicată „Spor la stat” pe care o puteţi accesa la acest link. 

Ministerul de Finanţe a comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET lista sporurilor şi indemnizaţiilor pe care le primesc angajaţii Ministerului de resort, ai ANAF şi ai Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice din subordinea MFP.

Iată-le pe cele mai importante dintre ele:

  • Inspectorii antifraudă au spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25% din salariu;
  • 170 de şefi din Ministerul de Finanţe şi 60 de şefi din Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice au indemnizaţie de conducere, cuprinsă între 22% şi 49% din salariul de încadrare;
  • 235 de funcţionari publici din Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice care gestionează fonduri europene beneficiază de creşterea salariului cu 17-25 clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 126 de angajaţi din Ministerul de Finanţe care administrează fonduri europene au salariul majorat ori cu 75%, ori cu 17-25 de clase succesiune de salarizare suplimentare.
  • Trei operatori xerox din Ministerul de Finanţe au spor pentru condiţii de muncă vătămătoare, de 15% din salariul de bază, au spus pentru Economica.net oficialii Ministerului de resort.

Iată pe larg ce beneficii au angajaţii Ministerului de Finanţe şi ai instituţiilor subordonate

Un singur spor la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe care-l primesc inspectorii antifraudă

Inspectorii antifraudă beneficiază de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25%, acordat din luna mai 2015.

Ce sporuri şi indemnizaţii primesc salariaţii Ministerului de Finanţe (MFP)

Indemnizaţie de conducere, cuprinsă între 22% şi 49% din salariul de încadrare.

  • o primesc 170 de funcţionari publici de conducere: şef birou, şef serviciu, director, director adjunct, director general adjunct, director general, controlor financiar şef adjunct, controlor financiar şef, potrivit informaţiilor obţinute de Economica.net de la oficialii Ministerului de resort.

Majorare cu 75% a salariului sau cu 17-25 de clase succesiune de salarizare suplimentare pentru 126 de angajaţi care gestionează fonduri europene.

Spor de manager public, cuprins între 20% şi 49%.

  • 18 funcţionari publici care ocupă funcţia publică de manager public îl primesc, conform informaţiilor comunicate pentru Economica.net de către oficialii MFP.

Spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

  • cuantumul sporului este de 15% din salariul de bază. Îl primesc trei operatori xerox.

Spor pentru complexitatea muncii, în cuantum de 15% – 20%.

  • 40 de funcţionari publici de conducere şi execuţie, responsabili de audit îl primesc.

Spor pentru control financiar preventiv;

  • 11 funcţionari publici care fac control financiar preventiv îl încasează. Aceştia primesc ori spor de 15-20% pentru control financiar preventiv, ori beneficiază de majorarea salariului de bază cu patru clase succesiune de salarizare suplimentare.

Spor pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 15%. Îl primesc 19 angajaţi care beneficiau de sporul pentru titlul ştiinţific de doctor până la data de 31 decembrie 2009.

Spor de vechime;

  • 22 de angajaţi cu trei – cinci ani vechime în muncă primesc ori spor de 5%, ori beneficiază de creşterea salariului cu trei clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 89 de salariaţi cu cinci – 10 ani vechime în muncă au ori spor de 10%, ori spor de 5% şi o creştere a salariului cu două clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 241 de angajaţi cu 10 – 15 ani vechime în muncă au ori spor de 15%, ori spor de 10% şi o creştere a salariului cu două clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 314 angajaţi cu 15 – 20 de ani vechime în muncă primesc ori spor de 20%, ori spor de 15% şi o majorare a salariului cu o clasă succesivă de salarizare suplimentară.
  • 619 salariaţi cu peste 20 de ani vechime în muncă beneficiază ori de spor de 25%, ori de spor de 20% şi de o creştere a salariului cu o clasă succesivă de salarizare suplimentară.

Iată ce sporuri se acordă la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, instituţie aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.

Indemnizaţie de conducere;

  • în valoare cuprinsă între 22% şi 49% din salariul de încadrare. O primesc 60 funcţionari publici de conducere: şef birou, şef serviciu, director, director adjunct, director general.

Spor de manager public, în valoare de 36%. Îl încasează un funcţionar public care performează ca manager public.

Majorare salarială pentru angajaţii care gestionează fonduri europene;

  • 235 de funcţionari publici care gestionează fonduri europene beneficiază de creşterea salariului cu 17-25 clase succesive de salarizare suplimentare.

Spor pentru control financiar preventiv;

  • trei funcţionari publici care efectuează control financiar preventiv beneficiază de creşterea salariului cu patru clase de salarizare succesive.

Spor pentru complexitatea muncii;

  • în valoare de 15% pentru doi funcţionari publici de execuţie care fac audit.

Spor de vechime;

  • cinci salariaţi cu trei – cinci ani vechime în muncă primesc ori spor de vechime în valoare de 5%, ori beneficiază de creşterea salariului cu trei clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 28 de angajaţi cu cinci – 10 ani vechime în muncă obţin ori spor de vechime de 10%, ori beneficiază de spor de vechime în valoare de 5% şi de creşterea salariului cu două clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 85 angajaţi cu 10 – 15 ani vechime în muncă primesc ori spor de vechime de 15%, ori încasează spor de vechime de 10% şi beneficiază creşterea salariului cu două clase succesive de salarizare suplimentare.
  • 83 de angajaţi cu 15 – 20 de ani vechime în muncă au ori spor de vechime în valoare de 20%, ori spor de 15% şi beneficiază de creşterea salariului cu o clasă succesivă de salarizare suplimentară.
  • 169 de angajaţi cu vechime în muncă de peste 20 ani au ori spor de vechime de 25%, ori spor de vechime de 20% şi o creştere a salariului cu o clasă succesivă de salarizară suplimentară.

Precizări

Sporurile şi indemnizaţiile enumerate mai sus, cu excepţia sporului pentru condiţii vătămătoare, acordat de Ministerul Finanţelor, sunt incluse în salariul de bază al angajaţilor MFP şi în cel al salariaţilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, ne-au explicat oficialii Ministerului de resort.

O clasă succesivă de salarizare suplimentară corespunde unei majorări a salariului cu 2,5%, au precizat pentru Economica.net oficialii Ministerului de resort.

Până în anul 2010, personalul Ministerului de Finanţe care avea titlul ştiinţific de doctor beneficia de un spor în valoare de 15%, aplicat la salariul de bază.

Începând din anul 2010, personalului Ministerului de Finanţe care a obţinut diploma care atesta deţinerea titlului ştiinţific de doctor ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu i s-a mai acordat acest spor.

Tot din anul 2010, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost acordat ca sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu numai persoanelor care au avut acest spor în luna decembrie 2009.

Începând cu luna august 2016, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, lucrează domeniul în care a obţinut acest titlu şi nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului ştiinţific de doctor, stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă profesională şi după caz, vechime în funcţie, din instituţia sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituţie sau autoritate publică similară. Aceste sume compensatorii se acordă şi angajaţilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor după anul 2010.

Cum se acordă sporul pentru managerii publici

Înainte de anul 2010, managerii publici din Ministerul de Finanţe beneficiau de un spor de manager public de până la 55%, aplicat la salariul de bază. Nivelul sporului de manager public a fost stabilit individual, prin ordine ale Ministrului Finanţelor, ţinându-se cont de „complexitatea, volumul şi aportul adus de aceştia la îmbunătăţirea activităţii structurilor în care lucrează”, ne-au răspuns oficialii Ministerului de Finanţe.

Începând cu anul 2010, suma aferentă sporului de manager public de care au beneficiat managerii publici în luna decembrie 2009 a fost acordată ca suma compensatorie cu caracter tranzitoriu şi inclusă în salariul de bază, cu păstrarea cuantumului din luna decembrie 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...