Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 527.000 lei operatorilor economici care comercializează dispozitive cu laser

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 527.000 lei operatorilor economici care comercializează dispozitive cu laser şi au oprit de la comercializare 17.891 de indicatoare laser notificate în Sistemul RAPEX ca periculoase. 
Economica.net - joi, 22 aug. 2019, 15:02
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 527.000 lei operatorilor economici care comercializează dispozitive cu laser

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), controlul pe segmentul dispozitivelor cu laser a venit în contextul în care un copil de 10 ani a orbit după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public în 29 iulie a.c., referitoare la accidentul suferit de un copil de 10 ani care a orbit după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la potenţialul pericol al acestor dispozitive existente pe piaţa din România, demarând controale la nivelul întregii ţări. Acţiunea de control a fost coordonată de către Direcţia Generală Control, Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, prin directorul general Paul Anghel, împreună cu profesioniştii de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele – Centrul de Tehnologii Avansate cu Laser (CETAL), care au verificat existenţa potenţialului periculos al indicatoarelor cu laser”, precizează ANPC.

Controlul, desfăşurat în perioada 2 – 9 august 2019, a avut în vedere existenţa, în reţelele de comercializare, în depozite şi magazine, de indicatoare laser notificate prin Sistemul RAPEX ca produse periculoase, produse care utilizate în condiţii normale pot pune în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.

Au fost verificaţi 305 operatori economici, constatându-se abateri la 108 dintre aceştia (35,4%).

Din cantitatea de indicatoare lasere constatată cu abateri, respectiv 18.066 de bucăţi, controlul a scos în evidenţă faptul că 17.891 de indicatoare laser erau notificate în Sistemul RAPEX ca periculoase.

„Au fost aplicate 115 sancţiuni, dintre care 43 avertismente şi 72 amenzi contravenţionale în valoare totală de 527.000 lei. Au fost oprite definitiv de la comercializare 17.891 de indicatoare laser, produse care erau notificate în Sistemul RAPEX şi au fost oprite temporar de la comercializare 175 de indicatoare laser ce prezentau abateri de informare a consumatorilor”, se mai arată în comunicatul citat.

Indicatoare laser au fost găsite în 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti (57% din totalul de judeţe controlat).

„Trebuie subliniat pericolul potenţial al acestor indicatoare cu laser dat de neconcordanţa între puterea laserului precizată pe ambalaj, conform etichetării corecte, şi valoarea reală care rezultă din verificările efectuate de specialişti, care poate induce în eroare atât comisarii ANPC cât şi consumatorii. Totodată, reamintesc consumatorilor că indicatoarele cu laser nu sunt jucării. Părinţii trebuie să fie cu atât mai atenţi la aceste obiecte având în vedere că pe ambalajul produselor se regăseşte atenţionarea că acestea sunt interzise copiilor. Iar pentru adulţi, ambalajul conţine avertizări în legătură cu utilizarea indicatoarelor laser care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le foloseşte”, a declarat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...