Instalările de sisteme fotovoltaice pentru persoane fizice sunt blocate, oamenii așteaptă subvenția promisă de stat, desi nu s-a dat încă niciun termen de start al programului “Casa Verde”
“În 2022 ne-am crescut cifra de afaceri de cinci ori, atât de multă cerere a fost. De când s-au plafonat prețurile la energie, au scăzut cererile cu aproximativ 20%, iar de când a apărut iar informația cu lansarea programului Casa Verde cererile persoanelor fizice au scăzut până aproape de zero”, povestește Paul Varga, administrator al Green Seiro, o firmă de instalare de panouri fotovoltaice din județul Sibiu.
“Ne confruntăm acum cu o mare criza de cereri de ofertă pentru persoanele care voiau să instaleze folosind bugetul propriu. Inclusiv pentru ofertele care erau pe rol, au preferat să amâne investiția, aștepând acel program, în speranța că poate primesc subvenția. Acum, plaja noastra de clienți stabilă a ramas sectorul persoanelor juridice”, mai spune Varga.
“Ca idee, în 2022 aveam undeva la 30 de cereri de ofertă pe zi, din care concretizam undeva la 20% , pe cand anul acesta a scăzut numărul cererilor de ofertă la mai mult de jumătate, iar dintre acestea 95% sunt de la cei interesați de Casa Verde”, mai spune antreprenorul.
Potrivit datelor acestuia, Green Seiro a terminat anul trecut cu afaceri de 10 milioane de lei pe fondul exploziei pieței, de la doar două milioane în 2021. Profitul a crescut și el, cam în același ritm, de la 415.000 la două milioane de lei. Compania a ajuns să instaleze în 2022 în jur de 9 MW pentru clienții rezidențiali și comerciali, de la circa 400 kWp în anul anterior. Compania nu făcea față cu doi agenți de vânzări și a mai trebuit să angajeze încă patru. Acum, agenții incearca sa selecteze clienții direct interesati de achizitia unui sistem fotovoltaic, nu pe cei dornici mai întâi să acceseze fondurile de la stat.
Varga spune că nu a reușit să se înscrie ca instalator validat de AFM în proiectul Casa Verde Fotovoltaice din cauza birocrației excesive. “Ne-a alocat mult prea mule resurse. Am făcut opt drumuri la București, ca să mă poarte prin toate birourile. Îmi plimbau dosarul cu documentele de la un consultant la alul. Unul zicea că e bun, altul că nu e bun. În final, au spus că mai e nevoie de un act care expirase chiar în ziua depunerii și au spus că au nevoie de unul actualizat. L-am actualizat și trimis în aceeași zi, dar a ajuns la o zi după depunere și l-au considerat nul”, spune antreprenorul.
De atunci, firma a preferat să lucreze doar cu persoane fizice care au ales să monteze sisteme fotovoltaice din bugetul propriu, fără să aștepte subvenția de la stat, “oameni care își pot permite un sistem și care știu ce vor”.
La finalul lui ianuarie, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că bugetul prevăzut pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care se acordă o subvenție de până la 20.000 de lei persoanelor fizice care doresc să instaleze un sistem fotovoltaic, este de trei miliarde lei în acest an, bani cu care se vor putea fi finanţa peste 150.000 proiecte. “Anul trecut am aprobat peste 40.000 de cereri de finanţare, interesul a fost unul uriaş şi este clar că trebuie să suplimentăm bugetul pentru a veni în întâmpinarea cererii şi nevoii din partea cetăţenilor”, a spus atunci ministrul.
Programul Casa Verde Fotovoltaice este cunoscut îndeobște pentru lentoarea cu care se derulează, abia la finalul lui 2022 fiind aprobate dosare depuse cu doi ani în urmă. Deși pentru ediția din acest an ministrul a făcut declarația acum aproape o lună, pe site-ul AFM programul nu apare nici măcar ca fiind în pregătire.
La finalul anului trecut, în România existau aproximativ 40.000 de prosumatori, persoane fizice și juridice.