Instanţa supremă va da pe 17 martie sentinţa în dosarul Hidroelectrica

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a terminat de judecat luni dosarul Hidroelectrica, în care fostul ministru al Economiei Codruț Șereș este acuzat de sprijinirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu, magistrații amânând pronunțarea sentinței pentru 17 martie.
Economica.net - lun, 03 mart. 2014, 14:17
Instanţa supremă va da pe 17 martie sentinţa în dosarul Hidroelectrica

În ultimul cuvânt în fața instanței, Codruț Șereș a declarat că nu se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale, iar rezultatele controalelor efectuate la Hidroelectrica pe vremea când era ministru au fost transmise parchetelor, fiind informate în acest sens Guvernul și CSAT.

În plus, el a arătat că nu îi cunoaște pe membrii „așa-zisului grup infracțional organizat” și că în seama sa nu poate fi reținut un prejudiciu în acest dosar.

Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș și cei șase membri din fosta conducere de la Hidroelectrica au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT pe 30 septembrie 2011.

Te-ar mai putea interesa și
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află într-un plafon diferit faţă de cel pentru care s-a reţinut deja contribuţia
CAS datorată de două ori pentru unele venituri extrasalariale de la mai multe firme în 2025, dacă venitul total se află ...
Am intrat în al treilea an în care sunt în vigoare reguli suplimentare de determinare şi plată a CAS pentru oamenii care nu au contract individual de muncă, ci venituri din drepturi de......
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic firmele de asigurare
Peste 2 milioane de români vor plăti pentru incendiile din California. Pagubele uriașe provocate de foc lovesc puternic ...
Așa cum era de așteptat, primele date privind valoarea daunelor provocate de incendiile din California relevă sume uriașe, ...
Marile corporații tech generează profituri uriașe, peste piețele bursiere ale multor țări. Ce urmează în 2025 pentru Tesla, Amazon, Nvidia, Apple, Alphabet și Microsoft?
Marile corporații tech generează profituri uriașe, peste piețele bursiere ale multor țări. Ce urmează în 2025 pentru ...
Anul 2024 a fost încă un an de succes pentru grupul cunoscut sub numele de „Cei Șapte Magnifici” – companiile de ...
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ArcaPay
Compania de tehnologie financiară Ebury se extinde în statele baltice prin achiziția furnizorul lituanian de plăți internaționale ...
Ebury, firma globală de tehnologie financiară care sprijină întreprinderile mici și mijlocii să comercializeze și ...