Instanţa mai anulează o taxă clawback. Acum, de 3 milioane de euro

13 06. 2013
proces_1_87108700_25112300

Cuantumul taxei clawback care a fost anulată de Ionescu şi Sava se ridică la 3 milioane de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de compania farmaceutică şi a dispus anularea notificării prin care se comunicau de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate datele de consum pe baza cărora a fost calculată şi plătită taxa clawback.

Argumentul care a stat la baza deciziei Curţii de Apel vizează includerea TVA în baza de impozitare calculată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, spun avocaţii de la Ionescu şi Sava.

„Practic, se aplica un impozit la impozit, ceea ce Curtea Constituţională a hotărât în februarie 2013 că este neconstituţional, încălcând principiul justei aşezări a sarcinii fiscale”, a declarat Radu Ionescu, managing partner al casei de avocatură Ionescu si Sava.

Echipa de avocaţi care a coordonat acest dosar a fost formată din Radu Ionescu, managing partner, şi Alina Toma, senior associate în cadrul casei de avocatură Ionescu şi Sava.

Acţiuni similare au fost depuse de majoritatea producătorilor de medicamente prezenţi în Romania, ca urmare a neregulilor constatate în modul de calcul de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate al consumului de medicamente.

„Marii jucatori din sectorul farmaceutic semnalează în instanţă probleme ca lipsa de transparenţă în calculul taxei clawback, procentul excesiv de taxă, includerea TVA şi adaosul altor jucători (distribuitori, farmacii) în baza de impozitare, astfel încât practic producătorii plătesc un impozit pe veniturile obţinute de alte entităţi (distribuitori, farmacii)”, mai spune Radu Ionescu.