Instanţa supremă a admis mai multe probe într-un dosar a lui Dan Voiculescu
Probele au fost cerute de avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA, printre acestea fiind şi efectuarea unei expertize financiar-contabile referitoare la privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, precum şi probe cu acte, respectiv legislaţia în materia privatizărilor, aflată în vigoare la momentul privatizării institutului.
Instanţa supremă a admis ca inculpaţii din dosar să aducă mai multe documente şi înscrisuri ca probe, dar şi efectuarea unei expertize financiar-contabile.
Magistraţii instanţei supreme au decis ca expertizele dispuse să stabilească dacă activele corporale ale ICA au fost reflectate actualizat în bilanţul contabil din 21 decembrie 2002 şi în balanţa contabilă din 30 aprilie 2003, care era metoda legală de determinare a preţului de ofertă, respectiv raport de evaluare simplificat sau raport de evaluare de piaţă, şi să determine valoarea de piaţă a clădirilor şi terenurilor aflate în proprietatea institutului la momentul privatizării.
Instanţa va relua dezbaterile în acest proces în 31 noiembrie.
La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, ea fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea cu intenţie a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.