Instanţa supremă dezbate vineri dosarul lui Miron Mitrea

Economica.net
06 02. 2014
miron_mitrea_42271800_96730800

La termenul anterior din 28 ianuarie, judecătorii au respins solicitarea lui Mitrea privind retrimiterea dosarului său la DNA, în vederea refacerii urmăririi penale.

Mitrea invoca în cererea sa faptul că procurorii au încălcat mai multe proceduri privind întocmirea rechizitoriului, fiind contestat şi modul în care Parlamentul a încuviinţat începerea urmăririi penale în cazul deputatului PSD.

Iniţial, Miron Mitrea a fost trimis în judecată în anul 2009, însă în 2011 instanţa supremă a decis returnarea dosarului la DNA, pe motiv că erau diferenţe semnificative între acuzaţiile care i-au fost aduse lui Miron Mitrea în faza de urmărire penală şi acuzaţiile din rechizitoriu.

După refacerea rechizitoriului, Miron Mitrea a fost retrimis în judecată în octombrie 2013.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect-şef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.