Instituţiile publice şi firmele de stat din China trebuie să renunţe la calculatoarele personale străine
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, angajaţilor agenţiilor guvernamentale centrale li s-a cerut ca în weekend-ul prelungit de 1 mai să schimbe PC-urile străine cu alternative chineze care rulează un sistem de operare dezvoltat intern. Ordinul venit de la Beijing ar putea însemna înlocuirea a cel puţin 50 de milioane de PC-uri numai la nivelului guvernului central, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Cel mai probabil decizia va afecta vânzările HP Inc. şi Dell Technologies Inc., cele mai importante mărci de PC-uri din China, după campionul local Lenovo Group Ltd. Acţiunile Lenovo au crescut cu până la 5% la bursa de la Hong Kong, la fel ca şi titlurile dezvoltatorului de software Kingsoft Corp şi acţiunile altor companii chineze din domeniul echipamentelor IT.
Înlocuirea furnizorilor străini face parte dintr-un efort de durată al Beijingului de a reduce dependenţa Chinei de tehnologia americană, o vulnerabilitate care a ieşit la lumină după ce sancţiunile impuse unor companii precum Huawei Technologies Co. a afectat firmele şi afacerile chineze.
Campania de înlocuire a calculatoarelor personale străine va fi extinsă şi la nivelul autorităţilor locale, care vor trebui să respecte şi ele intervalul de doi ani, susţin sursele. Anumite agenţii, inclusiv mass media de stat şi organismele din domeniul securităţii cibernetice, ar putea continua să cumpere echipamente avansate din străinătate pe baza unor permise speciale, dar şi acest sistem ar putea fi limitat în viitor.
Beijingul încurajează de mult timp utilizarea produselor IT „Made in China” în cadrul agenţiilor guvernamentale, interzicând în mod regulat anumite produse străine de la achiziţiile publice. În replică, giganţii IT americani precum Hewlett Packard Enterprise Co. şi Microsoft au înfiinţat firme mixte cu firme susţinute de guvernul chinez, pentru a putea câştiga comenzi din partea companiilor de stat.