Institutul Cantacuzino: Tulpinile de E-coli de la copiii cu SHU nu sunt identice cu cele găsite în brânză şi carne de pui
„Am lucrat trei tulpini umane pe care le-am obţinut noi de la trei pacienţi copii (unul din Argeş, unul din Sibiu, unul din Bacău) pe care i-am diagnosticat cu infecţie cu E-coli tip VTEC 026. În plus, s-au adăugat şase tulpini de E-coli 026 pe care colegii de la IISPV le-au izolat dintr-un lot de brânză de la Brădet (două tulpini) şi din carne de pui (patru tulpini). Tulpinile de la copii sunt diferite între ele şi diferite de cele din brânză şi carne. (…) Rezultatul final al analizelor prin care s-au comparat profilul genetic al unor tulpini de E-coli 026 izolate de la pacienţi cu cele izolate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară din brânză şi carne de pui confirmă că acestea nu sunt identice’, a precizat institutul pe site-ul său.
Reprezentanţii Institutului Cantacuzino afirmă că rezultatele analizelor urmează să fie comunicate Institutului Naţional de Sănătate Publică şi specialiştilor de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor care au fost în România să ajute în investigaţia epidemiologică.
Patronul „Brădet”, Marius Badea, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că anunţul Institutului Cantacuzino, potrivit căruia brânza nu a fost cauza îmbolnăvirii copiilor, este cea mai bună veste pe care a primit-o şi a precizat că nu are de gând să dea în judecată pe nimeni.
„E cea mai bună veste pe care am primit-o de când m-am născut. Am văzut negru pe alb că nu sunt vinovat de moartea copiilor. Deşi ştiam că nu puteam fi vinovaţi, am stat cu un cuţit deasupra capului în toată perioada acesta. Nimic nu e întâmplător. În timpul ăsta, am lansat ideea unei noi companii, cea mai mare de pe piaţă, unde calitatea produsului să primeze, iar clientul să fie mulţumit şi de un preţ bun. E prea mare bucuria să mă gândesc acum să dau în judecată pe cineva. Nu mă gîndesc la răutăţi”, a declarat patronul „Lactate Brădet”, Marius Badea.
Ştirea se actualizează