Institutul Francez organizează un concurs pentru ocuparea rezidenței sale de creație

Economica.net
03 12. 2020
bucharest___institut_francais_01_59643800

„« Résidence de poche »/„Rezidenţa de buzunar” este gândită ca un spațiu unde creatori români și francezi pot dispune de liniştea necesară pentru dezvoltarea proiectelor artistice. Ideea de a transforma clădirea abandonată, ascunsă în curtea Institutului Francez, într-o rezidență de scriere i-a aparținut chiar regizorului Cristian Mungiu”, se precizează in comunicat.

În acest duplex de 64 de metri pătrați artiştii vor putea petrece, în funcție de proiect, între 2 şi 8 săptămâni. Poate candida individual sau în binom orice artist/artistă și scriitor/scriitoare care activează în literatură, muzică, cinematografie, dramaturgie sau artă digitală.

În afară de cazare laureații vor primi şi o sumă forfetară de 250 de euro pe săptămână. Institutul Francez din România rambursează transportul intern în România pentru persoanele care nu locuiesc în București şi asigură un bilet de avion dus-întors pentru cei care vin din Franţa.

Citiți și: Institutul Francez a inaugurat în centrul Bucureștiului o rezidență de creație destinată scriitorilor români și francezi | Economica.net

Pentru prima parte a anului 2021, având în vedere restricțiile sanitare, vor avea prioritate proiectele depuse de artiștii/artistele sau scriitorii/scriitoarele care locuiesc în România. Rezidenților/rezidentelor aleși/alese de comitetul de selecție le va fi atribuit un mentor care are rolul de a-i susține în procesul lor creativ.

Înscrierile sunt deschise până pe 15 ianuarie 2021. Rezidenţa va fi pusă la dispoziţia primilor oaspeţi începând cu luna martie 2021. Vor fi respectate condițiile și măsurile de protecţie sanitară adoptate de autorităţile din România.

Condiţiile de eligibilitate, criteriile de selecţie şi formularul de candidatură pot fi consultate pe site-ul Institutului Francez.