Instruirea soldaţilor ucraineni „limitează” capacitatea Regatului Unit de a-şi antrena propriile trupe – raport
O anchetă a NAO (autoritate parlamentară independentă care monitorizează cheltuielile publice din Regatul Unit) asupra sprijinului armatei britanice pentru Ucraina a constatat că un sfert din terenurile de antrenament ale armatei sunt alocate Operaţiunii Interflex, programul britanic de pregătire de bază pentru infanterie consacrat recruţilor ucraineni.
Utilizarea facilităţilor pentru Operaţiunea Interflex a făcut ca solicitările unităţilor armatei britanice de timp în spaţiile de antrenament să fie respinse de opt ori mai frecvent în 2023 decât în 2019, a constatat NAO.
„MoD (Ministerul Apărării britanic) a recunoscut că Interflex va limita capacitatea armatei britanice de a-şi antrena propriii soldaţi”, a notat NAO într-un raport publicat miercuri.
Un alt program de instruire pentru forţele navale ucrainene, Operaţiunea Interforge, a trebuit să fie mutat în Olanda la începutul acestui an deoarece „folosirea facilităţilor de antrenament din Marea Britanie ameninţa să compromită propriile necesităţi de instruire ale Marinei regale”, a mai menţionat NAO.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării britanic a dat asigurări că „toate forţele armatei Marii Britanii au acces la formarea relevantă necesară pentru a proteja Regatul Unit şi a ne respecta angajamentele în cadrul NATO”.
„Dar salutăm raportul NAO, care recunoaşte că trupele ucrainene sunt mai bine pregătite să-şi apere ţara de invazia ilegală a Rusiei datorită instruirii oferite de Regatul Unit”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Peste 45.000 de ucraineni au fost instruiţi în Marea Britanie de când a început invazia pe scară largă a Rusiei din Ucraina, în februarie 2022, 89% din cel mai recent grup de recruţi declarând MoD că sunt mai bine pregătiţi pentru câmpul de luptă.
Dar au existat şi critici din partea cursanţilor ucraineni, în special în ceea ce priveşte lipsa de formare pentru contracararea şi utilizarea dronelor din cauza restricţiilor impuse de aviaţia militară şi civilă a Regatului Unit, a precizat NAO.
Programul de instruire prevede totuşi şi unele antrenamente cu drone şi există semnale că Ministerul Apărării britanic are în vedere extinderea pregătirii pentru contracararea dronelor în cadrul Operaţiunii Interflex.
Săptămâna trecută, secretarul apărării John Healey a anunţat că această operaţiune va continua şi în 2025.
Directorul NAO, Gareth Davies, a atenţionat că MoD trebuie să ţină cont la planificarea viitorului sprijin pentru Ucraina de „echilibrarea intereselor strategice ale Regatului Unit cu menţinerea capacităţilor armatei Marii Britanii”, precizând că „acest lucru include asigurarea că există stocuri adecvate de echipamente şi pregătire suficientă pentru forţele britanice”.
Începând cu puţin timp înainte de izbucnirea războiului, Marea Britanie a donat echipamente în valoare de 171,5 milioane de lire sterline (224,4 milioane USD) din propriile stocuri şi a cheltuit 2,4 miliarde de lire sterline pentru achiziţionarea de noi echipamente pentru Kiev.
Costul refacerii stocurilor britanice ar urma să depăşească însă cu foarte mult valoarea echipamentului donat, MoD estimând pentru NAO aceste cheltuieli la 2,71 miliarde de lire sterline până în 2030-2031. Ministerul a explicat că discrepanţa se datorează faptului că Marea Britanie cumpără echipament mai nou şi în unele cazuri mai avansat decât cel donat Ucrainei.
În total, Marea Britanie a alocat 7,8 miliarde de lire sterline pentru sprijinirea Ucrainei până în martie 2025, incluzând furnizarea de echipamente militare şi instruirea soldaţilor ucraineni, finanţate din rezervele Trezoreriei şi nu din bugetul propriu al MoD.
Ancheta NAO nu a urmărit să evalueze importanţa strategică pentru sprijinirea Ucrainei sau să tragă concluzii privind raportul calitate-preţ, fiind menită doar să stabilească date factuale cu privire la sprijinul furnizat.