Insulele greceşti şi litoralul Bulgariei, principalele destinaţii ale românilor care merg cu autocarul

Thassos, Halkidiki, Riviera Olimpului, Kusadasi sau staţiunile de pe litoralul Bulgariei sunt principalele cinci destinaţii favorite ale românilor pentru vacanţele cu autocarul, conform datelor agenţiei Christian Tour remise marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 24 iun. 2014, 11:36
Insulele greceşti şi litoralul Bulgariei, principalele destinaţii ale românilor care merg cu autocarul

Jumătate dintre turiştii care intră în agenţiile de turism aleg să călătorească cu autocarul, în principal din considerente financiare, cei mai mulţi dintre ei fiind tineri cu vârste cuprinse între 18-27 de ani şi seniori de peste 55 de ani.

‘Peste 60.000 de turişti Christian Tour aleg să călătorească în fiecare an cu autocarul. Alegerea acestora este motivată atât de considerente financiare, vacanţele cu autocarul având un preţ mai redus, dar şi pentru că o călătorie cu autocarul le oferă posibilitatea de a descoperi mai multe locuri în drumul lor către destinaţie’, spune Marius Pandel, CEO Christian Tour.

Astfel, o vacanţă în Thassos (Grecia) cu autocarul poate fi achiziţionată cu 75 de euro/persoană, Lefkada – 95 euro/persoană, Kusadasi (Turcia) – 195 euro/persoană, Sunny Beach (Bulgaria) – 144 euro de persoană.

În contextual cererii mari, Christian Tour şi-a mărit flota la 10 autocare şi a achiziţionat, în ultimii doi ani, cinci autocare Setra Top Class. Christian Tour intenţionează să îşi extindă acest segment al transporturilor şi vizează ca flota sa să ajungă până în 2016 la 30 de autocare.

De asemenea, în 2014, Christian Tour a lansat un nou sistem de rezervări online pentru transport – aerobus.ro – şi prin acesta oferă locuri la autocarele proprii pe cursele programate sau la cerere, în regim charter, pentru alţi touroperatori.

Christian Tour a continuat să îşi consolideze poziţia în piaţă, înregistrând în anul 2013 o cifra de afaceri de 45 milioane euro, cifră care o clasează pe locul 2 în topul agenţiilor de turism din România.

Te-ar mai putea interesa și
A început construcția unei uriașe uzine chimice în Kazahstan, proiect de 7 mld. USD în care este implicată KazMunayGas, patronul Rompetrol
A început construcția unei uriașe uzine chimice în Kazahstan, proiect de 7 mld. USD în care este implicată KazMunayGas, ...
Pe 31 martie 2025, au fost fundați primii piloni ai viitoarei uzine de producție a polietilenei Silleno, situată în regiunea Atyrau din Kazahstan, potrivit unei informări a KazMunaygas (KMG),......
Zona euro – Șomajul a scăzut uşor, în februarie (date Eurostat)
Zona euro – Șomajul a scăzut uşor, în februarie (date Eurostat)
Rata şomajului în zona euro s-a situat la 6,1% în februarie, în scădere de la 6,2% luna precedentă, în timp ce în ...
Semnal de alarmă. De ce plătesc românii scump incompetenţa şi interesele obscure din piaţa de echilibrare din energie – România nu va putea deveni o piaţă modernă dacă dezechilibrele vor fi tratate ca o povară (APCE)
Semnal de alarmă. De ce plătesc românii scump incompetenţa şi interesele obscure din piaţa de echilibrare din energie ...
România plăteşte scump incompetenţa, lipsa de transparenţă şi interesele obscure din piaţa de echilibrare, în loc ...
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult de profitat și ce urmează în 2025-Document
Vești bune pentru toți șoferii! Prețurile RCA au scăzut pentru prima dată în ultimii ani. Ce șoferi au cel mai mult ...
Pentru prima dată după falimentul City Insurance, din octombrie-noiembrie 2021, prețurile RCA au început să scadă, ...