Insulele greceşti Creta şi Zakynthos, destinaţiile de vacanţă preferate ale românilor în luna august
Conform datelor Paravion, bugetul mediu alocat de românii care şi-au programat concediul în cele două insule se ridică la 600 de euro de persoană şi include biletele de avion, transportul de la aeroport la hotel şi retur, precum şi cazarea cu demipensiune.
‘Creta şi Zakynthos sunt destinaţii extrem de ofertante pentru turişti, fie că sunt amatori de relaxare, pasionaţi de sporturi nautice sau vor să descopere locuri cu o încărcătură culturală bogată. Totuşi, cei care şi-au achiziţionat vacanţe în aceste insule trebuie să îşi rezerve câteva zile şi pentru vizitarea principalelor obiective turistice, pentru a se bucura de o experienţă de vacanţă desăvârşită’, a declarat Remus Vişan, director general Paravion.
Paravion este una dintre cele mai mari agenţii de turism online din România, care operează pe mai multe pieţe din Europa de Est şi în Turcia, oferind servicii precum rezervări de bilete de avion, vacanţe, închirieri auto şi hotel. Website-ul beneficiază de un call center disponibil 24 de ore din 24, precum şi de soluţii de securitate dezvoltate de Zitec şi PayU.