Întâlnire Ciolacu-Glavchev; au discutat despre dezvoltarea infrastructurii între România şi Bulgaria şi proiectele comune
Potrivit sursei citate, pe agenda discuţiilor s-au aflat teme de interes precum intensificarea relaţiilor bilaterale între cele două ţări vecine, susţinerea proiectelor comune în infrastructură, securitate energetică (proiectul BRUA), turism, comunicaţii, programe legate de Balcanii de Vest sau de Strategia Dunării, migraţie, precum şi întărirea relaţiilor de colaborare la nivel parlamentar.
‘Trebuie să stabilim proiectele comune şi să ne unim forţele. Este nevoie să avem o voce comună, pentru că în felul acesta vom avea de câştigat’, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu.
Totodată, oficialii celor două state au subliniat nevoia dezvoltării infrastructurii între România şi Bulgaria şi extinderea proiectelor pentru asigurarea legăturii cu Grecia. ‘Vicepremierul român a evocat bunele relaţii dintre România şi Bulgaria, exprimându-şi convingerea că cele două state vor continua proiectele comune pe Strategia Dunării’, se spune în comunicat.
Conform sursei citate, în cadrul întâlnirii a fost evidenţiată buna colaborare a prim-miniştrilor român şi bulgar, precum şi a miniştrilor responsabili pentru pregătirea preluării preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
‘Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezent la întrevedere, a subliniat faptul că România şi Bulgaria au multe puncte convergente în problematica europeană, iar deţinerea preşedinţiei Consiliului UE poate accentua cooperarea şi prietenia dintre cele două ţări vecine’, se spune în comunicat.
În ceea ce priveşte Balcanii de Vest, preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria a arătat că ţara sa este gata să împărtăşească statelor din regiune experienţa comună dobândită în drumul spre aderarea la UE. ‘Trebuie să arătăm perspectiva europeană ţărilor care vor să adere la UE’, a spus Dimitar Borisov Glavchev.
Alături de vicepremierul Ciolacu şi de ministrul Negrescu, la reuniunea de la Palatul Victoria a participat şi consilierul de stat Florin Vodiţă. Din delegaţia bulgară au făcut parte, alături de Glavchev, reprezentanţi ai tuturor grupurilor politice din parlamentul bulgar, se mai arată în comunicat.