Întâlnire de lucru pe tema noului Cod fiscal. Discuţiile au vizat reglementările privind piaţa de capital

Ministerul Finanţelor Publice a avut, marţi, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, pe tema proiectului noului Cod fiscal, discuţiile fiind canalizate asupra reglementărilor care fac referire la piaţa de capital, informează instituţia.
Economica.net - mar, 08 iul. 2014, 16:32
Întâlnire de lucru pe tema noului Cod fiscal. Discuţiile au vizat reglementările privind piaţa de capital

‘Întâlnirea de astăzi face parte dintr-o serie complexă a dezbaterilor care vor avea loc în următoarele luni, proiectul noului Cod fiscal fiind astfel supus unei ample consultări publice cu reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai structurilor asociative şi ai partenerilor sociali. Scopul dezbaterilor organizate pe baza proiectului noului Cod fiscal este acela de a colabora cu toţi factorii interesaţi în vederea identificării formei optime a Codului fiscal rescris’, menţionează MFP, într-un comunicat.

Grupul de lucru reunit marţi a vizat reglementările cuprinse în noul Cod fiscal care fac referire la piaţa de capital şi a avut drept scop identificarea potenţialelor probleme vizând interpretarea diverselor articole referitoare la acest domeniu.

Dezbaterile privind prevederile proiectului noului Cod fiscal vor continua, iar în următoarele zile vor fi prezente la întâlnirile de lucru şi alte grupuri, care vor avea pe ordinea de zi în dezbatere aspecte importante, printre care: Titlul I ‘Dispoziţii generale’, impozite pe venit, taxa pe valoarea adăugată, impozite şi taxe locale, contribuţii sociale obligatorii, accize şi alte taxe speciale, impozite persoane juridice (impozitul pe profit, impozitul pe veniturile micro-întreprinderilor, impozitul specific unor activităţi, impozitul pe construcţii), impozitul pe veniturile nerezidenţilor.

‘Rezultatele obţinute în cadrul dezbaterilor vor fi luate în calcul în vederea îmbunătăţirii conţinutului proiectului noului Cod fiscal’, precizează MFP.

Pe data de 30 iunie 2014, Ministerul Finanţelor Publice a postat pe site, spre consultare publică, proiectul Legii noului Cod fiscal şi al noului Cod de procedură fiscală.

Rescrierea celor două proiecte face parte din procesul complex de modernizare a legislaţiei fiscale, unul dintre obiectivele incluse în strategia fiscal – bugetară pentru perioada 2013 – 2015 şi în programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013 – 2016

 

Te-ar mai putea interesa și
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Taxe vamale: Industria germană face apel la SUA şi UE să „găsească soluţii”
Industria germană a cerut UE şi SUA "să găsească rapid soluţii şi să evite o escaladare" după ameninţările de sâmbătă ale lui Trump de a impune taxe vamale de 30% pentru produsele......
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui ...
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile din blocul comunitar începând cu 1 august
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile ...
Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale ...
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), spune că populația percepe cursul de schimb ...