Întâlnire de urgenţă marţi dimineaţă la Ministerul Energiei pe tema alimentării cu apă caldă a Capitalei

Reprezentanţii Ministerului Energiei, cei ai Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) şi ai Romgaz s-au reunit de urgenţă în această dimineaţă la sediul ministerului, pentru a rezolva problema alimentării cu apă caldă a Capitalei, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale.
Economica.net - mar, 27 sept. 2016, 06:22
Întâlnire de urgenţă marţi dimineaţă la Ministerul Energiei pe tema alimentării cu apă caldă a Capitalei

Aceasta după ce, luni seară, Romgaz a anunţat, într-un comunicat de presă, că opreşte livrările de gaze către ELCEN din cauza datoriilor.

La rândul său, ELCEN va fi nevoit să oprească alimentarea cu agent termic în Capitală începând de marţi, dacă Romgaz nu va mai furniza gaze către producătorul de energie termică, au declarat, pentru AGERPRES, surse din cadrul ELCEN.

‘Noi (ELCEN – n.r.) nu avem cu ce plăti gazele de la Romgaz, nu mai avem bani. Dacă Romgaz întrerupe livrarea de gaze, nu vom mai avea cu ce să producem căldură şi apă caldă’, au spus sursele menţionate.

Potrivit comunicatului Romgaz, în cazul intrării ELCEN în insolvenţă, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz se ridică la 319 milioane de lei.

‘SNGN Romgaz SA urmăreşte cu preocupare desfăşurarea evenimentelor care decurg din cererile de insolvenţă ale companiilor bucureştene RADET şi ELCEN. În cazul intrării în insolvenţă a ELCEN, Romgaz va înscrie creanţele la masa credală, fiind unul dintre cei mai mari creditori ai companiei. Din 27 septembrie 2016, SNGN Romgaz SA este obligată să întrerupă livrările de gaze naturale către ELCEN’, afirmă Romgaz, într-un comunicat remis AGERPRES.

Romgaz a semnat în luna iulie 2016 două contracte de furnizare gaze naturale către ELCEN aflate în derulare până la data de 30 septembrie 2017, în valoare cumulată de 935,5 milioane de lei. De asemenea, cele două companii au convenit în luna august o reeşalonare a datoriilor restante ale ELCEN către Romgaz pentru o perioadă de 36 de luni. Datoria actuală a ELCEN către Romgaz este de 319 milioane lei.

‘ELCEN ne-a comunicat că nu-şi mai poate onora obligaţiile contractuale începând cu data de 27 septembrie 2016. Clauzele contractuale în vigoare şi experienţa din trecut care a condus la sute de milioane de lei datorie au obligat conducerea Romgaz să întrerupă furnizarea de gaze naturale începând cu acesta dată până în momentul în care se vor identifica soluţii şi măsuri care vor putea permite ELCEN să acţioneze în conformitate cu contractele semnate cu Romgaz’, se menţionează în comunicat.

Romgaz susţine că, în calitatea sa de companie de interes naţional, cotată la bursă, are datoria de a proteja, în egală măsură, interesele tuturor clienţilor şi pe cele ale acţionarilor, în deplina respectare a legii şi a angajamentelor contractuale.

‘Recenta decizie care solicită intrarea în insolvenţă a ELCEN Bucureşti fără a informa în prealabil partenerii şi neîndeplinindu-se formalităţile prevăzute în contractele încheiate obligă conducerea Romgaz să acţioneze în limitele mandatului acordat de Consiliul de Administraţie şi acţionari, respectiv de a acţiona în interesul companiei şi a acţionarilor săi şi de a respecta în aceeaşi măsură toţi consumatorii cărora direct sau indirect le furnizează gaz în România. Situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate, necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate şi, din păcate, aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz’, afirmă societatea.

Romgaz precizează că, ţinând cont de situaţia nou creată, sprijină orice iniţiativă a părţilor interesate care să conducă la identificarea unor soluţii durabile pentru asigurarea continuităţii furnizării gazelor naturale pe perioada iernii 2016 – 2017.

‘Securitatea furnizării este o responsabilitate şi un deziderat continuu al companiei, iar Romgaz şi-a asumat furnizarea a peste 50% din consumul de gaze naturale al populaţiei din România care includ şi 50% din totalul cantităţii de gaze înmagazinate pentru a fi puse la dispoziţie în perioada de iarnă. SNGN Romgaz SA a reprezentat de-a lungul timpului un partener de încredere pentru ELCEN Bucureşti şi, prin intermediul acestei companii, al cetăţenilor din Bucureşti. Am acordat o atenţie sporită acestei relaţii comerciale, asigurându-ne că siguranţa şi continuitatea în furnizare este asigurată chiar şi în cele mai vitrege condiţii meteorologice. Conducerea Romgaz SA urmăreşte cu preocupare evoluţia evenimentelor derulate după intenţia anunţată a Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice – RADET Bucureşti de intrare în insolvenţă. Totodată, compania este preocupată şi de rostogolirea acestei decizii asupra activităţii companiei Electrocentrale – ELCEN Bucureşti, unul dintre principalii clienţi ai Romgaz’, se mai spune în comunicatul Romgaz.

Te-ar mai putea interesa și
Londra impune sancțiuni împotriva companiei aeriene Iran Air și a firmei de transport maritim IRISL pentru susținerea Rusiei în războiul din Ucraina
Londra impune sancțiuni împotriva companiei aeriene Iran Air și a firmei de transport maritim IRISL pentru susținerea ...
Guvernul britanic a anunţat luni sancţiuni împotriva companiei aeriene iraniene de stat Iran Air şi a companiei de transport maritim IRISL pentru transferul de rachete către Rusia în războiul......
Trump confirmă că vrea să declare stare de urgență în SUA pentru a-și putea pune în aplicare planul de expulzare în masă a migranților ilegali
Trump confirmă că vrea să declare stare de urgență în SUA pentru a-și putea pune în aplicare planul de expulzare ...
Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, republicanul Donald Trump, a confirmat luni că doreşte să declare stare ...
Moscova dă de înțeles că ar putea folosi noi arme în Ucraina, după ce SUA și-au dat acordul pentru ca Kievul să poată lovi teritoriul rus cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune
Moscova dă de înțeles că ar putea folosi noi arme în Ucraina, după ce SUA și-au dat acordul pentru ca Kievul să poată ...
Rusia ar putea folosi noi sisteme de arme în Ucraina dacă armata ucraineană va lovi teritoriul rus cu rachete americane ...
Gazele din Rusia ajung în Austria, chiar dacă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor către OMV
Gazele din Rusia ajung în Austria, chiar dacă Gazprom a anunţat oprirea livrărilor către OMV
Gaze naturale ruseşti par să ajungă în continuare în Austria, în pofida faptului că, sâmbătă, grupul Gazprom a ...