Întâlnire furtunoasă a acţionarilor Samsung Electronics, din cauza performanţelor tot mai slabe ale companiei

Adunarea generală a acţionarilor Samsung Electronics a fost marcată în acest an de momente tensionate, cei peste 400 de investitori individuali şi instituţionali participanţi fiind nemulţumiţi de înrăutăţirea performanţelor şi problemele de guvernanţă ale companiei, relatează Financial Times.
Economica.net - D, 13 mart. 2016, 13:20
Întâlnire furtunoasă a acţionarilor Samsung Electronics, din cauza performanţelor tot mai slabe ale companiei

Reuniunea care a avut loc vineri a durat peste trei ore şi a inclus un vot neobişnuit pentru numirea membrilor board-ului companiei.

Discuţiile au fost deseori întrerupte de vociferările unor acţionari, care şi-au exprimat îngrijorarea provocată de încetinirea creşterii, lipsa unor noi motoare de dezvoltare şi performanţele slabe ale unor directori.

Întâlnirea a marcat o schimbare faţă de adunările generale anterioare, pline de laude pentru performanţele Samsung Electrinics şi care, de obicei, se încheiau după numai o oră.

Tensiunile scot în evidenţă nemulţumirile tot mai mari ale acţionarilor locali, care erau în mod tradiţionali pasivi în faţa controlului strict şi stilului opact de conducere al familiei care controlează grupul Samsung.

„Majoritatea suntem pesimişti în aceste zile, nu mai suntem atât de mândri de faptul că deţinem acţiuni Samsung. Cât va mai depinde Samsung doar de smartphone-uri?”, a întrebat o acţionară între două vârste participantă la adunare.

Un alt investitor, mai tânăr, a întrebat şi el cât de departe se poate merge numai cu producţia de dispozitive.

„Ar trebui să veniţi cu platforme mai puternice şi softuri capabile să reziste mediului IT care se schimbă rapid”, a spus acţionarul.

Plângerile vin pe fondul problemelor gigantului tehnologic de a stimula creşterea profitabilităţii producţiei de smartphone-uri, în timp ce divizia de componente se confruntă cu cererea mai scăzută din partea producătorilor globali.

Samsung Electronics a avertizat că 2016 va fi un an dificil, după ce profitul net a scăzut în 2015 cu 19%.

Directorul general Kwon Oh-hyun s-a angajat să reinventeze compania, pentru a rămâne înaintea companiilor concurente.

Samsung a luat vineri măsuri adresate acţionarilor, modificând articole din regulile companiei pentru prima oară în peste un deceniu, pentru a institui plata trimestrială a dividendelor şi pentru a permite unui director fără atribuţii executive sau a unui director din afară să fie preşedinte al board-ului companiei.

Cu toate acestea, unii acţionari s-au opus realegerii a doi membri ai board-ului, JK Shin, însărcinat cu divizia de dispozitive mobile, şi Yoon Boo-keun, şeful diviziei electronicelor de consum. Acţionarii au cerut măsuri de revitalizare a afacerilor în domeniul smartphone-urilor şi creşterea marjei de profit în cazul electrocasnicelor.

Shin a anticipat creşterea pre-comenzilor pentru cel mai recent model de smartphone premium, Galaxy S7, dar a fost totuşi nevoit să se confrunte cu un vot pentru a-şi păstra funcţia.

Acţionarii s-au opus şi numirii în board a câtorva directori din afara companiei, a căror independenţă este pusă sub semnul întrebării.

În Coreea de Sud, votul acţionarilor pentru numirea membrilor board-ului recomandaţi de conducere este un fapt rar întâlnit.

Te-ar mai putea interesa și
Moment istoric – Armata franceză se retrage din Senegal, punând capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest şi Centrală
Moment istoric – Armata franceză se retrage din Senegal, punând capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest ...
Armata franceză a pus capăt joi prezenţei sale militare permanente în Africa de Vest şi Centrală, într-o ceremonie solemnă şi istorică la Dakar, unde a remis oficial ultimele sale două......
Trump negociază cu Zelenski un acord care implică achiziționarea de drone ucrainiene testate de Washington, iar Kievul sa cumpere arme americane
Trump negociază cu Zelenski un acord care implică achiziționarea de drone ucrainiene testate de Washington, iar Kievul ...
Președintele Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care implică achiziționarea ...
Administratorul public al Capitalei acuză ALPAB că blochează orice încercare de reformă
Administratorul public al Capitalei acuză ALPAB că blochează orice încercare de reformă
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, acuză ALPAB de faptul că blochează orice încercare de reformă, scrie ...
Noi reguli pentru șoferii care au primit amenzi de circulație, penalitate dură. Anunț de la Guvern
Noi reguli pentru șoferii care au primit amenzi de circulație, penalitate dură. Anunț de la Guvern
Șoferii care au primit amenzi de circulație și nu le plătesc ar putea să rămână fără permis de conducere, potrivit ...