Întâlnire Ianukovici-Putin: Nu va fi semnat niciun document privind aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

Ministerul ucrainean de externe a dat asigurări, luni, că la întâlnirea de marți de la Moscova dintre președintele ucrainean Viktor Ianukovici și omologul său rus Vladimir Putin, prilejuită de reuniunea Comisiei interstatale ruso-ucrainene, nu vor fi semnate documente privind colaborarea sau aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, respingând astfel informațiile vehiculate în acest sens în ultima perioadă.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 14:38
Întâlnire Ianukovici-Putin: Nu va fi semnat niciun document privind aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală

La întâlnirea de marți de la Moscova, ”vor fi semnate memorandumuri, protocoale de intenții, acorduri — ele au fost postate pe internet și în niciun fel nu se referă la colaborarea cu Uniunea Vamală, cu atât mai puțin la aderarea noastră la această structură”, a declarat ministrul adjunct ucrainean de externe Andrei Olefirov, citat de Interfax-Ukraina.

Reprezentantul diplomației de la Kiev a precizat că este vorba de documente care vizează exclusiv colaborarea bilaterală dintre Ucraina și Rusia, în special în domeniul economic.

Aceleași asigurări le-a dat, săptămâna trecută, și premierul ucrainean Mykola Azarov, care sublinia că guvernul său nu pregătește niciun fel de documente pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, făcând totodată apel la încetarea speculațiilor pe această temă.

Opoziția ucraineană a susținut însă în ultima perioadă că președintele Viktor Ianukovici — care s-a întâlnit la 6 decembrie la Soci, în sudul Rusiei, cu omologul său rus Vladimir Putin, cu care a discutat despre ‘parteneriatul strategic’ dintre cele două țări — ar avea în vedere semnarea, cu ocazia reuniunii din 17 decembrie, a unui acord privind aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală, structură dominată de Rusia și din care mai fac parte două foste republici sovietice — Belarus și Kazahstan.

Tot după întâlnirea de la Soci, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, declara că Moscova și Kievul nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală sau la reducerea prețului la gazele rusești.

Referitor la această ultimă problemă, un parlamentar ucrainean din formațiunea aflată la putere la Kiev, Partidul Regiunilor, a declarat luni că Ucraina și Rusia ar putea, totuși, ajunge marți la un acord, menționând că un protocol între companiile Naftogaz Ukrainî și Gazprom a fost pregătit pentru semnare, cu ocazia reuniunii din capitala rusă.

În același timp, oficiali de la Moscova au declarat, luni, că Rusia este pe punctul de a semna mai multe acorduri cu Ucraina privind acordarea unor împrumuturi și scăderea prețului la gazele naturale, pentru a ajuta fosta republică sovietică să pună capăt haosului economic cu care se confruntă în prezent.

De amintit că Rusia a jucat un rol decisiv în a convinge Ucraina să renunțe la Acordul de Asociere la UE, acord ce ar fi trebuit semnat la summitul de la Vilnius din 28-29 noiembrie. Sub presiunile Moscovei, guvernul condus de premierul Mykola Azarov a anunțat la 21 noiembrie suspendarea procesului de apropiere față de UE și relansarea relațiilor comerciale cu Rusia și cu alte state din CSI. Această decizie a provocat ample acțiuni de protest la Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Erdogan speră ca Turcia să fie reintegrată în programul SUA F-35
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american de F-35 şi în faptul că Ankara va primi avioanele de vânătoare......
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Bacău, primul din România care cere finanțare pentru un proiect major de energie regenerabilă
Aeroportul Internaţional "George Enescu" Bacău este primul din România care a depus cerere de finanţare pentru un proiect ...
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Se restricționează plata cash în România? Ce spune Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ...
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”
Vicepremierul Tanczos Barna spune că vinovaţii pentru deficitul bugetar imens sunt „cei care au plătit salarii în plus, ...
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan, afirmă, întrebat cine e responsabil pentru ...