Întâlnire Iohannis – delegaţie OMV-Petrom. A fost subliniată nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi, la Palatul Cotroceni, cu o delegaţie OMV-Petrom, condusă de directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, care a subliniat nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ.
Economica.net - mar, 09 ian. 2018, 13:18
Întâlnire Iohannis - delegaţie OMV-Petrom. A fost subliniată nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, conducerea OMV AG a prezentat strategia de dezvoltare a companiei, care include o creştere a gradului de internaţionalizare a Petrom, în vederea valorificării oportunităţilor existente în regiune, precum şi o creştere consistentă a investiţiilor începând cu anul acesta.

‘Directorul general al OMV a reliefat, totodată, nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor şi dezvoltarea unui mediu de afaceri stabil şi competitiv’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori.

‘Preşedintele României a reiterat importanţa infrastructurii în domeniul energetic pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional’, precizează Administraţia Prezidenţială.

În acest sens, se menţionează că stadiul lucrărilor la infrastructura de transport oferă perspective bune pentru asigurarea unei capacităţi de transport funcţionale în momentul începerii exploatării resurselor din Marea Neagră.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că OMV-Petrom va continua să înregistreze rezultate deosebite în planul performanţelor economice, prin expertiza şi competenţele româneşti în domeniul explorării şi exploatării resurselor de gaze naturale şi petrol.

‘Întrevederea a constituit un bun prilej pentru a sublinia importanţa unui dialog deschis între OMV şi statul român, în vederea valorificării potenţialului pe care ţara noastră îl are în domeniul energetic’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi și Telekom
Harghita domină Topul județelor cu cel mai bun internet. Cum a evoluat după pandemie viteza la Orange, Vodafone, Digi ...
Viteza medie de download pentru internetul fix la nivel național a fost anul trecut de 446 Mbps, în timp ce viteza medie de upload la nivel național a ajuns la 385 Mbps, în rândul celor mai mari......
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea ...
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...