Întâlnire SUA-Coreea de Nord la New York, în martie, înaintea actualei crize – presă
Sursa a descris întâlnirea ca făcând parte din canalul obişnuit de contact între cele două ţări.
Emisarul Washingtonului în cadrul Gupului Celor Şase care negociază dezarmarea nucleară a Coreei de Nord Clifford Hart s-a întâlnit cu adjunctul ambasadorului Phenianului la ONU Han Song-ryol la jumătatea lui martie, potrivit acestei surse.
Hart a reiterat îndemnul administraţiei Obama către Coreea de Nord de a evita acţiuni provocatoare şi de a reveni la diplomaţie, iar Han Song-ryol a promis să transmită acest mesaj Phenianului, a declarat sursa citată.
Întâlnirea a fost organizată în cadrul aşa-numitului „canal New York”, un proces utilizat pentru comunicarea şi transmiterea de mesaje între Washington şi Phenian, care nu întreţin relaţii.
Coreea de Nord a utilizat în februarie „canalul de la New York” pentru a avertiza Departamentul de Stat american cu privire la al treilea test nuclear.
Jay Carney, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat pentru CNN, în cadrul emisiunii „The Situation Room”, că Statele Unite au un „canal de comunicare cu Coreea de Nord şi utilizează acest canal”.
Întâlnirea a fost dezvăluită de un blog al revistei Foreign Policy, The Cable.