Întâlnire Xi-Biden: China este pregătită să lucreze cu noua administraţie americană pentru o tranziţie lină’ în relaţiile bilaterale
Întâlnirea s-a desfăşurat în marja unui summit APEC (Cooperarea economică Asia-Pacific), cu două luni înainte de preluarea mandatului de preşedinte de către Donald Trump, într-un context de temeri legate de noi războaie comerciale şi bulversări diplomatice.
‘China este pregătită să lucreze cu noua administraţie americană pentru a menţine comunicarea, a extinde cooperarea şi a gestiona diferenţele, spre a încerca să asigure o tranziţie lină în relaţiile chino-americane’, a afirmat Xi în timpul întâlnirii.
‘Concurenţa dintre ţările mari nu trebuie să fie logica de bază a epocii’, a mai spus Xi.
El a subliniat totuşi că poziţia Beijingului, ce constă în ‘salvgardarea cu fermitate a suveranităţii, securităţii şi intereselor sale în materie de dezvoltare, nu s-a modificat’, a transmis agenţia Xinhua, preluată de AFP.
Potrivit televiziunii de stat CCTV, preşedintele chinez a mai spus că ‘problema Taiwanului, democraţia şi drepturile omului’, precum şi sistemul politici şi economic chinez şi interesele sale în materie de dezvoltare ‘sunt cele patru linii roşii ale Chinei care nu trebuie puse sub semnul întrebării’.
El a condamnat ‘acţiunile separatiste’ ale conducătorilor Taiwanului, pe care le consideră ‘incompatibile cu pacea şi securitatea’ în regiune.
Xi a mai afirmat că Washingtonul ‘nu ar trebui să intervină în diferende bilaterale (…) şi să tolereze sau susţină acţiuni provocatoare’ în Marea Chinei de Sud.
La rândul său, preşedintele american a declarat, în debutul acestei ultime întâlniri cu omologul chinez, că SUA şi China ar trebuie să facă totul astfel încât competiţia dintre ele ‘să nu derapeze în conflict’.
‘Ţările noastre nu pot lăsa această concurenţă să derapeze în conflict. Aceasta este responsabilitatea noastră şi, în decursul ultimul patru ani, cred că am dovedit că este posibil să întreţinem această relaţie’, a spus Biden.
El nu a făcut nicio referire la succesorul său Donald Trump, dar umbra acestuia a planat asupra întâlnirii de la Lima.
Biden s-a declarat ‘mândru de progresele realizate’ pentru stabilizarea relaţiei dintre Washington şi Beijing, şi, uşor nostalgic, a amintit că s-a amuzat ‘numărând orele pe care le-am petrecut singuri, dumneavoastră şi cu mine’.
‘Îmi amintesc că am fost pe platoul tibetan cu dumneavoastră şi îmi amintesc că am fost la Beijing şi în toată lumea, mai întâi ca vicepreşedinte şi apoi ca preşedinte’, a spus el.
‘Nu am fost întotdeauna de acord, dar discuţiile noastre au fost mereu sincere’, a mai spus Biden, subliniind că au fost ‘oneşti unul faţă de celălalt’.
‘Şi cred că aceasta este esenţial. Aceste discuţii permit să se evite erorile de calcul şi garantează că concurenţa dintre ţările noastre nu se transformă în conflict’, a adăugat preşedintele american.