Întârzieri de cinci luni la emiterea cardurilor naţionale de sănătate duplicat. CNAS refuză să spună unde e blocajul
Medicii de familie şi pacienţii ne-au semnalat în ultimele cinci luni că mulţi dintre asiguraţii care au solicitat carduri naţionale de sănătate duplicat nu le-au primit până acum. Mai mult, unii dintre asiguraţii majori nu au primit nici acum cardurile naţionale de sănătate, deşi întruneau încă din anul 2014 condiţiile de eligibilitate ca să le primească.
Până în luna martie 2016, 186.253 de persoane au solicitat eliberarea unor carduri duplicat, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii CNAS.
Despre neasumarea responsabilităţii în stil mare: Imprimeria Naţională ne-a trimis pentru răspunsuri la CNAS care ne-a trimis la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, iar acestea din urmă ne-au trimis la CNAS.
Pe 29 februarie 2016, Compania naţională Imprimeria Naţională ne-a răspuns că tipăreşte cardurile la câteva zile după ce primeşte datele de personalizare ale cardurile de la CNAS.
Imprimeria Naţională tipăreşte cardurile naţionale de sănătate, conform relaţiilor contractuale cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Imprimeria Naţională ne-a îndrumat către CNAS ca să aflăm unde s-a blocat emiterea noilor carduri.
De la 1 septembrie până la 1 martie, Imprimeria Naţională a tipărit peste 456.000 de carduri naţionale de sănătate, iar în total, din anul 2014 până la 1 martie 2016 a tipărit 15,51 milioane de carduri, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii companiei naţionale.
Peste 300.000 de carduri naţionale de sănătate nu au putut fi distribuite prin poştă pentru că asiguraţii nu au fost găsiţi acasă şi pot fi ridicate de la Casele de Asigurări de Sănătate în evidenţa cărora aceştia figurează, au spus oficialii CNAS pentru ECONOMICA.NET.
CNAS nu ne-a răspuns de ce nu au mai fost emise carduri duplicat din noiembrie încoace. În schimb, ne-a trimis pentru răspunsuri la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate.
„Asiguraţii care nu au primit cardul duplicat se pot adresa Casei de Asigurări în evidenţa căreia se află pentru a solicita informaţii”, ne-au răspuns oficialii CNAS.
Pacienţii, captivi în cercul vicios al iresponsabilităţii instituţionale. Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate îi trimit la CNAS pentru răspunsuri la întrebarea: de ce nu mi-a fost emis încă duplicatul?
Pacienţii care aşteaptă cardurile duplicat de cinci luni de zile ne-au spus că CAS-urile în evidenţa cărora figurează nu ştiu motivele întârzierii de cinci luni la emiterea noilor carduri şi că i-au trimis pentru lămuriri la CNAS.
Repercusiunile întârzierii emiterii cardurilor duplicat asupra pacienţilor
Legea spune că asiguraţii cărora le-au fost furate, au pierdut, al căror carduri sunt deterioritate, sau nu funcţionează din motive neimputabile asiguratului, ori cărora li s-au modificat datele personale de identificare de pe card, beneficiază de servicii decontate de CAS în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului, cu valabilitate de 60 de zile.
Întârzierea de circa cinci luni de zile a emiterii cardurilor duplicat obligă pacienţii să revină la CAS o dată la două luni să refacă această adeverinţă de asigurat pentru a obţine servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Vorbim, de regulă, despre bolnavi cronic, puşi pe drumuri o dată la două luni pentru că legea nu prevede un sistem simplificat prin care aceste adeverinţe de înlocuire a cardului să fie trimise prin poştă, mai ales când motivele emiterii noii adeverinţe sunt neimputabile asiguratului.
Concret, cum procedezi ca să obţii sau să îţi înnoieşti adeverinţa de înlocuire a cardului
Pacienţii ale căror carduri au fost furate, deteriorate, pe care le-au pierdut, dar şi cei care îşi schimbă numele înscris pe cardul primit deja solicită CAS în evidenţa căreia figurează eliberarea unei adeverinţe de înlocuire a cardului. În acest sens, depun o cerere tip, al cărei model pentru CASMB îl găsiţi aici, împreună cu o copie a actului de identitate şi dovada plăţii contravalorii cardului duplicat şi, după caz, cardul naţional emis iniţial.
Adeverinţa de înlocuire a cardului duplicat se eliberează pe loc pentru cei care achită taxa de card duplicat la casieria CASMB, întrucât aceste plăţi sunt vizualizate în timp real în sistemul informatic, au explicat pentru Economica.net oficialii Casei de Asigurări de Sănătate a Muncipiului Bucureşti.
Cei care achită taxa de eliberare a cardului duplicat fie prin virament, fie prin mandat poştal trebuie să vină la ghişeul de eliberare a adeverinţei duplicat după cinci, respectiv 10 zile de la data efectuării plăţii, pentru a li se elibera pe loc adeverinţa de înlocuire a cardului. Transmitea plăţilor făcute prin virament sau mandat poştal durează cinci, respectiv 10 zile. Abia după aceste termene plăţile pot fi vizualizate în sistemul informatic al CASMB.
Cardul duplicat poate fi ridicat şi de un împuternicit al asiguratului. Reprezentantul asiguratului va completa în acest sens o declaraţie-tip în care declară pe proprie răspundere că a fost împuternicit să ridice documentul antemenţionat. Declaraţia o găsiţi aici.
Uneori, adeverinţa de înlocuire a cardului nu e suficientă pentru validarea serviciilor medicale acordate pacientului
Adeverinţa care înlocuieşte pe o perioadă de două luni cardul nu este suficientă pentru validarea şi plata serviciilor, pentru că această adeverinţă nu e înregistrată întotdeauna în sistem, iar sistemul ne avertizează că „înregistrarea se face pe propria răspundere” a medicului, adică pe banii medicului. La fel se întâmplă şi cu adeverinţele eliberate persoanelor care refuză cardul din motive religioase, a explicat pentru Economica.net medicul Sandra Alexiu, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina de Familie (SNMF).
Valabilitatea de două luni de zile a acestor adeverinţe şi respectiv de trei luni a adeverinţelor de asigurat ale persoanelor care refuză cardurile din motive de conştiinţă nu acoperă intervalul până la care pacientul poate primi totuşi noul card. Această situaţie pune pacienţii pe drumuri până la sediile Caselor de Asigurări pentru noi adeverinţe! Vorbim despre pacienţi care sunt bolnavi cronic, unii nedeplasabili, cu mijloace precare de deplasare până la sediile Caselor de Asigurări, pentru că nu există un sistem simplificat electronic de eliberare a adeverinţelor sau de expediere prin poştă, au explicat reprezentanţii medicilor de familie reuniţi în SNMF.
Cum primesc servicii decontate de CAS pacienţii asiguraţi care momentan nu au card naţional de sănătate. Ce spune legea
Un Ordin al CNAS publicat în februarie 2015 prevede modalităţile de acordare a serviciilor medicale decontate de CAS pacienţilor care din diferite motive nu au sau refuză cardul naţional de sănătate. Concret, cum primesc aceşti asiguraţi servicii decontate de CAS:
– adeverinţă de înlocuire a cardului pentru situaţiile în care asiguratul solicită emiterea unui duplicat. Documentul are valabilitate 60 de zile de la data emiterii şi încetează înainte de acest termen, în cazul în care cardul duplicat a fost activat în sistemul informatic al CNAS.
– adeverinţă de asigurat eliberată de CAS şi cu valabilitate de trei luni persoanelor care refuză explicit primirea cardului, din motive de conştiinţă sau religioase.
– adeverinţă de salariat pentru salariaţi şi persoanele care încasează venituri asimilate salariilor (precum cele care lucrează în baza unui contract cesiune drepturi de autor) pentru care nu a fost încă emis cardul. Adeverinţa de salariat va înlocui cardul naţional de sănătate până când asiguratul va intra în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii documentului electronic;
– Pentru celelalte categorii de asiguraţi majori care nu au primit cardul încă e suficientă verificarea calităţii de asigurat pe platforma CNAS pe care o puteţi consulta la linkul acesta, pentru a obţine servicii medicale decontate de CAS.
Vă amintim că pentru persoanele care figurează ca neasigurate în SIUI (din cauza unor disfuncţionalităţi ale sistemului sau din cauza unor greşeli la întocmirea declaraţiilor transmise la ANAF), dar pentru care se achită CASS, şi care nu sunt salariate şi nici asimilate salariaţilor, CAS eliberează adeverinţe de asigurat, conform prevederilor Ordinului CNAS 581/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 685 din 19.09.2014.
Cât costă cardul duplicat
Vă amintim că dacă asiguratul solicită un card duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, ori în situaţia modificării datelor personale de identificare de pe card, precum şi în alte situaţii justificate, va suporta cheltuielile aferente producerii şi distribuţiei documentului electronic.
Preţul unui card duplicat este de 15 lei cu TVA.
În cazul în care asiguratul solicită un card duplicat pentru că documentul electronic nu funcţionează din raţiuni tehnice (deci neimputabile pacientului), atunci nu va suporta contravaloarea producerii şi distribuţiei cardului. În situaţia în care cardul primit acasă e defect, asiguratul îl va aduce la CAS în evidenţa căreia figurează, împreună cu o copie a cărţii de identitate şi o cerere de eliberare a unui duplicat. Înainte de primirea acestor documente, CAS este obligată să verifice şi să confirme defecţiunile tehnice ale cardului care îl fac inoperabil.
Legea spune că asiguraţii vor primi prin poştă, acasă, cardurile duplicat solicitate la CAS
Dacă nu vor fi găsiţi acasă de către factorii poştali, asiguraţii vor ridica documentele electronice duplicat de la sediul CAS în evidenţa căreia figurează. Pacienţii care nu ajung la CAS să-şi ridice duplicatele le vor primi de la medicii de familie, în listele cărora sunt înscrişi.