Întârzieri de până la 90 de minute la decolare pe Aeroportul „Henri Condă”

Economica.net
22 06. 2013
wizz_01_c11bb19a7e_75278100

Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB), traficul aerian se desfăşoară normal, însă unele curse înregistrează întârzieri la decolare de până la 90 de minute.

„Întârzierile se înregistrează ca urmare a unor căderi repetate de tensiune din reţeaua naţională de electricitate, care au generat neregularităţi la sistemul de procesare automată a bagajelor la plecare. În prezent se lucrează pentru revenirea la capacitate maximă a sistemului. Bagajele pasagerilor au fost procesate în sistem manual, conform planului de contingenţă, cursele programate pentru decolare operând cu întârzieri minime faţă de programul de zbor”, se arată în comunicatul companiei.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti precizează că pasagerii pot obţine informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti de pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.