Întârzierile la „străpungerea Ciurel-nod rutier Virtuţii” au fost recuperate. În ce stadiu sunt lucrările
Astfel, în prezent se lucrează la tensionarea hobanelor şi la relocarea conductelor Elcen. Totodată, Primăria Capitalei spune că proiectantul a înaintat o nouă propunere pentru un culoar de expropriere, prin care ar urma să fie demolate maxim 20 de imobile pentru ca proiectul să continue până la autostradă.
Primarul general, Gabriela Firea, a mers pe şantierul „Străpungere Ciurel-Nod Rutier Virtuţii” pentru a verifica stadiul lucrărilor.
„Am recuperat întârzierile şi am reuşit să aducem acest proiect de la 13% la 90%. Vorbim despre prima etapă, care presupune realizarea podului hobanat peste şoseaua Virtuţii. L-am asigurat pe constructor, căruia i-am solicitat să aloce toate resursele pentru accelerarea lucrărilor ca să putem profita de tot timpul pe care îl mai avem la dispoziţie până la iarnă, că fondurile pentru finalizarea acestui proiect sunt rezervate în buget, astfel încât acest obiectiv de investiţii atât de important pentru fluidizarea traficului în Capitală să fie finalizat cât mai rapid”, a declarat Firea, potrivit News.ro.