Intel a ajuns la 350 angajaţi în România
La inaugurarea oficială a centrului, denumit Intel Romania Software Development Center (IRSDC), au participat premierul Mihai Răzvan Ungureanu, ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gitenstein.
Premierul a declarat că Guvernul este interesat de păstrarea în ţară a tinerilor de valoare, el subliniid faptul că se poate câştiga bine şi în România.
„Ne manifestăm interesul la nivelul întregului Cabinet pentru efectul pe care brain drain-ul, plecarea creierelor, din România către alte zări pe motive de ordine economic îl produce faţă de aşteptările noastre. Credem că deschiderea centrelor regionale de cercetare-dezvoltare, de servicii electronice, centre care presupun şi muncă ultracalificată, dar şi pregătire profesională temeinică, pot reprezenta opţiunea alternativă de activitate profesională a celor ce se gândesc să câştige mai bine, să trăiască mai bine”, a spus Ungureanu.
Potrivit Intel, noul centru va contribui semnificativ la creşterea potenţialului de cercetare şi dezvoltare în domeniul IT în România şi Europa, IRSDC fiind parte a reţelei europene de laboratoare R&D a companiei, Intel Labs Europe, încă din anul 2010.
„Intel este încântată să îşi respecte promisiunea de a investi în economia României şi de a contribui la transformarea ţării într-un centru tehnologic regional. Motto-ul noului laborator este «Să revoluţionăm computing-ul prin talentul şi pasiunea pentru software a României», ceea ce se potriveşte perfect cu viziunea noastră pentru inovaţie în domeniul software”, a declarat vicepreşedintele Software and Services Group al Intel, Doug Fisher.
Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, a afirmat că, prin finalizarea acestui centru, România trece de la producţia de bază la producţia de proprietate intelecutală.
„Este un mesaj puternic atât pentru români, cât şi pentru investitorii străini. Pe de altă parte, transmitem un mesaj puternic de inversare a procesului de migraţie a creierelor în afara României. Mesajul este că slujbele bune şi bine plătite vin în România şi nu mai este necesar ca românii bine pregătiţi profesional să plece în străinătate”, a spus Mustea.
Parte a Intel Software and Services Group, IRSDC se concentrează pe inovaţii în tehnologii open-source şi viitoare generaţii de soluţii de calcul.
Anunţat în noiembrie 2010 şi funcţional complet din această lună, IRSDC îşi propune să devină unul dintre cele mai importante centre de cercetare-dezvoltare în domeniul aplicaţiilor din Europa.
Cu o suprafaţă totală de 3.700 metri pătraţi, IRSDC îşi propune să ajungă la de 180 de angajaşi. În prezent în centru lucrează 80 de persoane.
Valoarea totală a investiţiei în IRSDC se ridică la mai multe milioane de dolari.
Finalizarea IRSDC ridică la aproximativ 350 numărul total de locuri de muncă pe care Intel le-a creat în România, cea mai mare parte a angajaţilor fiind ingineri cu pregătire superioară, care lucrează în cercetare-dezvoltare în domeniul software.
Pe lângă noul centru R&D din Bucureşti, alte facilităţi ale Intel în România sunt biroul local pentru vânzări şi marketing, filiala locală a companiei Wind River, precum şi filiala locală Telmap, ambele controlate de compania americană.
Ministrul Cominicaţiilor şi oficialul companiei americane au semnat un memorandum de înţelegere între Intel şi Guvernul României, prin care se urmăreşte promovarea activităţilor de cercetare-dezvoltare în IT, crearea de locuri de muncă cu calificare înaltă şi dezvoltarea unui rezervor de talente pentru ştiinţă şi tehnologie.