Intel ar putea investi 8 mld. euro în Italia

Grupul american Intel Corp şi autorităţile italiene au intensificat negocierile privind investiţii estimate la opt miliarde de euro pentru construirea unei facilităţi care va produce cipuri avansate.
AGERPRES - vin, 24 dec. 2021, 13:20
Intel ar putea investi 8 mld. euro în Italia

Conform unor surse Reuters, recent, Intel anunţase că intenţionează să investească până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a creşte capacităţile de producţie de cipuri ale regiunii.

Anterior, sursele declaraseră pentru Reuters că Intel va investi în Italia între patru şi opt miliarde de euro. Alte ţări care concurează pentru investiţiile Intel sunt Germania şi Franţa.

Oficialii Intel au precizat că au „discuţii constructive privind investiţiile cu şefi de guverne din mai multe state membre UE”, dar nu au dorit să comenteze negocierile cu autorităţile de la Roma.

„Suntem încurajaţi de multiplele posibilităţi pentru sprijinirea agendei digitale a UE şi a ambiţiilor în domeniul semiconductorilor. Deşi actualele negocieri sunt în desfăşurare şi sunt confidenţiale, intenţionăm să facem un anunţ cât mai curând posibil”, menționează oficialii Intel.

Sursele susţin că Intel şi Guvernul premierului italian Mario Draghi negociază o investiţie generală de nouă miliarde de euro în următorii zece ani după începerea construcţiei fabricii.

Directorul general al Intel, Pat Gelsinger, anunţase luna aceasta că speră să dea publicităţii locaţiile pentru noile facilităţi de producere a cipurilor în Statele Unite şi în Europa la începutul anului viitor.

Intel este cel mai mare producător de procesoare pentru calculatoare personale şi centre de date. În primăvara acestui an, Gelsinger spunea că, în decurs de şase până la nouă luni, grupul american vrea să înceapă să producă cipuri pentru producătorii auto pentru a ajuta la eliminarea deficitului de aprovizionare cu semiconductori care perturbă producţia de automobile la nivel mondial.

Gelsinger a mai spus că Intel vrea ca UE să se angajeze să acorde ajutoare de stat pentru programul de investiţii propus de Intel pentru Europa. Pentru grupul american, constructorii auto sunt o prioritate strategică cheie.

Gelsinger încearcă să readucă cel mai mare producător mondial de cipuri la gloria sa de odinioară. În ultimii ani Intel a cedat rivalilor o parte din avantajul tehnologic şi cota sa de piaţă, iar programul de investiţii este destinat să răspundă la acest declin. De asemenea, Gelsinger vrea să readucă în SUA şi Europa o parte din activităţile de producţie în ideea de a contracara dominaţia Asiei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...