Intel face angajări pentru televiziunea sa prin internet. Va vinde şi televizoare speciale
Intel Media caută 60 de specialişti, pentru a-i adăuga la cei peste 300 pe care îi are şi ar putea ajunge la 400 în următoarele şase luni, de patru ori mai mulţi decât în urmă cu un an, potrivit purtătorului de cuvânt al companiei, citat de Reuters.
Compania, condusă de fostul director BBC Erik Huggers, caută ingineri specialişti în „cloud computing“, proiectare de interfeţe şi securitate.
Unul dintre posturile pentru Intel Media face recrutări este şi cel de „reprezentant audienţă“, care trebuie să comunice pe toate canalele cu clienţii.
Una dintre calităţile candidatului solicitate: „trebuie să fie ciudat (weird, eng. în original)“.
Huggers spune că televizorul Intel dedicat internetului va avea şi o cameră care ar putea livra automat conţinutul spre anumiţi utilizatori.
În prezent, piaţa este estimată la 100 miliarde de dolari, companiile IT investind pentru revoluţionarea acestui domeniu.
Intel a anunţat încă din februarie intrarea pe aceasta nişă total diferită de afacerea sa de bază. Aici se va confrunta cu competitori precum Apple, Amazon şi Google, „de categoria grea“, cum îi numeşte Reuters. Produsele Intel ar urma să fie mai performante decât cele ale Apple, Neflix sau ale altora, spun oficialii companiei.
Analiştii media sunt însă sceptici că Intel va putea convinge pe producătorii de conţinut (media) că oferta sa este destul de atractivă, spune Reuters.
Consensul analiştilor Reuters privind preţul ţintă pentru titlurile Intel Corporation (INL) este 78,40 lei (23 USD), aminteşte un raport al casei de brokeraj Tradeviile, care a adus aceste titlui la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
La BVB, acţiunile INL se vând cu 73,45 de lei.