Interes crescut pentru transportul de gaze pe coridorul vertical, care trece și prin România
„Interesul comercial pentru etapa neangajantă a testului de piață pentru punctele de interconectare de-a lungul coridorului vertical este extrem de ridicat. Interesul pentru punctele Kulata/Sidirokastro (Bulgaria/Grecia) și Kardam/Negru Vodă (Bulgaria/România) este chiar de două ori mai mare decât capacitățile existente în prezent. Acesta este un semn clar că tendința de creștere a cererii pentru transportul de gaze între sud și nord de-a lungul coridorului vertical de gaze va continua”, a declarat Vladimir Malinov, director executiv al Bulgartransgaz EAD, în cadrul atelierului de lucru organizat la Salonic între Bulgartransgaz, DESFA, IGB, FGSZ, Transgaz, Eustream și Gastrade.
Informația a fost furnizată de operatorul rețelei naționale bulgare, Bulgartransgaz.
Așadar, este nevoie de creșterea capacității de-a lungul coridorului vertical de gaze pentru a face față fluxurilor în creștere potrivit oficialului bulgar „Avem în vedere extinderea infrastructurii astfel încât să creștem capacitatea IP (punc de interconexiune n.red.) Kulata/Sidirokastro și Kardam/Negru Vodă, după efectuarea procedurilor necesare în conformitate cu legislația UE. Acest lucru este în sinergie cu creșterea capacității IP Stara Zagora. Aceste proiecte sunt planificate pentru a fi pregătite pentru viitoarea etapă a tranziției ;i ar putea fi utilizate ‘I pentru hidrogen și gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon”, mai arată OTS-ul bulgar
Companiile au convenit să înființeze un grup de lucru comun până la 15 septembrie. Grupul va coopera pentru a accelera desfășurarea fazelor obligatorii de testare a pieței pentru proiectele de extindere a capacității de-a lungul traseului Coridorului vertical. La Salonic, oficialul Bulgartransgaz s-a întâlnit cu ministrul Energiei din Republica Moldova, Victor Parlicov. Cei doi au discutat despre acțiunile necesare pentru asigurarea posibilității tehnice de transport a unor cantități suficiente de gaze către Republica Moldova, pentru a garanta securitatea aprovizionării țării.
Ce este “coridorul vertical”
Așa numitul Coridor Vertical al gazelor înseamnă de fapt posibilitatea tranzitării unot cantități mai mari de gaze, având la bază înfrastructura existentă și cea nou-creată (interconectorul Grecia-Bulgaria) pe traseul Grecia-Bulgaria-România și de aici mai departe spre nord și vest și cu posibilitatea inversării fluxului. Ideea este de a se aduce gaze din surse non-rusești (gazele azere care ajung prin sistemul TANAP-TAP și mai ales LNG debarcat în terminalele grecești Revithoussa și, pe viitor, Alexandropoulis care este în construcție) în aceastp parte din Balcani.
Potrivit datelor ENTSO-G, capacitatea totală de import a României prin punctul Kardam-Negru Vodă, pe primul din cele trei fire ale vechiului gazoduct transbalcanic, cel care face legătura cu sistemul nostru de transport, este de 187 GWh de gaze pe zi, pe relația Bulgaria-Romania.